Prima pagină » Știri » Aparatul pe care nu trebuie să-l lași în priză peste noapte. Te expui la COSTURI nebănuite

Aparatul pe care nu trebuie să-l lași în priză peste noapte. Te expui la COSTURI nebănuite

Ruxandra Radulescu
Aparatul pe care nu trebuie să-l lași în priză peste noapte. Te expui la COSTURI nebănuite

Multe persoane au tendința de a lăsa aparatele electrice în priză, peste noapte. Unele dispozitive casnice, cum ar fi frigiderul sau mașina de spălat, pot fi  conectate la sursa de electricitate constant. Există însă anumite excepții în privința unor dispozitive pe care le folosim foarte des și pe care nu este bine să le lăsăm în priză mai mult de maxim două ore. 

Unul dintre aparatele cel mai des utilizate în era modernă este telefonul mobil. Multe persoane și-au format însă obiceiul de a lăsa în priză telefonul, pese noapte, pentru a se bucura de o baterie complet încărcată a doua zi. Specialiștii avertizează că această practică nu este deloc benefică.

Există o mulțime de discuții cu privire la riscurile pe care le implică lăsarea telefonului la încărcat peste noapte, sau lăsarea încărcătorului în priză. Experții au analizat aspectele legate de astfel de obiceiuri și au venit cu unele concluzii neașteptate.

Se pare că un telefon lăsat la încărcat toată noaptea consumă foarte puțin. Un telefon are nevoie de maxim două ore pentru ca bateria să fie încărcată 100%. Potrivit specialiștilor, încărcătorul nu consumă mult, așa că atunci când este deconectat de la priză consumă 3.68 wati, iar atunci când este deconectat, consumul este 0.26 wati.

Cum protejezi durata de viață a telefonului

Adevăratul motiv pentru care experții nu recomandă utilizatorilor să lase telefonul la încărcat toată noaptea, este faptul că această practică dăunează duratei de viață a dispozitivului. De asemenea, nu este recomandat ca un telefon să fie încărcat complet 100%, ci doar până la 85%, din capacitatea bateriei. Nu este bine nici să lași telefonul să ajungă la mai puțin de 20%  din capacitatea bateriei. Experții menționează că astfel poți evita costurile inutile de reparație ale telefonului, sau achiziționarea unuia nou, mult prea devreme.

FOTO: Pexels

Când trebuie să apeși butonul de apelare a însoțitorului de zbor? Aspectul pe care puțini călători îl știu

Motivul hilar pentru care un român și un sârb au fost arestați în SUA: sunt urmăriți penal pentru FARSE telefonice

România stă cel mai prost la capitolul DIGITALIZARE dintre toate țările UE. Stăm bine doar la achiziții online și prezența pe rețelele de socializare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
Bianca Censori, decolteu amețitor într-o salopetă mulată! A atras toate privirile
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!