Prima pagină » Actualitate » Dinamo, Groapa fără fund. Stadionul CÂINILOR, sfâșiat de rechinii imobiliari

Dinamo, Groapa fără fund. Stadionul CÂINILOR, sfâșiat de rechinii imobiliari

Rene Pârșan
Dinamo, Groapa fără fund. Stadionul CÂINILOR, sfâșiat de rechinii imobiliari

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a afirmat că proiectul de la stadionul Dinamo Bucureşti se află într-o procedură de achiziţie, iar aceasta prevede inclusiv demolarea vechii arene. Veştea a menţionat că aceste lucrări de demolare cad în sarcina Ministerului Afacerilor Interne. Stadionul Dinamo ar fi trebuit finalizat încă înainte de Campionatul European din 2020, amânat în 2021, din cauza pandemiei. Steaua, Dinamo, Tineretului și Rapid ar fi trebuit să fie reconstruite. Au fost, cu întârzierile de rigoare, Dinamo a rămas în groapă, din cauza intereselor imobiliare, fiind singurul stadion în buricul târgului.

”În prezent (Groapa n.r.)se află într-o procedură de achiziţie. Procedurile de achiziţie prevăd inclusiv demolarea lucrărilor existente, care pică în sarcina Ministerului de Interne. Ulterior, şi partea de realizare a proiectului”, a declarat Veştea.
Stadionul Dinamo, cu o valoare avizată de 854,5 milioane de lei, va fi destinat meciurilor de fotbal şi celor de rugby şi va avea 25.059 de locuri în tribune, două parcări, spaţii de cazare cu 80 de locuri, un spaţiu expoziţional, un amfiteatru pentru 200 de persoane, o sală de mese cu 160 de locuri, spaţii de antrenament ce vor deservi o parte dintre disciplinele sportive care intră în obiectul de activitate al CS Dinamo Bucureşti, precum şi un centru de recuperare pentru sportivi.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...