Prima pagină » Actualitate » Actorul Sebastian Stan, transformare spectaculoasă pentru ROLUL din filmul „A Different Man”. Reacția oamenilor, când a ieșit astfel machiat pe stradă

Actorul Sebastian Stan, transformare spectaculoasă pentru ROLUL din filmul „A Different Man”. Reacția oamenilor, când a ieșit astfel machiat pe stradă

Mike Marino, un make-up artist nominalizat la Premiile Oscari, i-a schimbat radical înfățișarea lui Sebastian Stan, actorul cu origini românești, în vârstă de 42 de ani, pentru thrillerul psihologic „A Different Man”.

Stan joacă rolul lui Edward, un bărbat care suferă de neurofibromatoză, o tulburare genetică ce afectează creșterea celulelor sistemului nervos, în timp ce chipul său este schimbat major. Pentru asta, Marino a apelat la multe straturi de machiaj și proteze, și l-a făcut de nerecunoscut pe Sebastian Stan.

În filmul „A Different Man”, regizat de Aaron Schimberg, personajul interpretat de Sebastian Stan – sătul ca oamenii să își bată joc de înfățișare sa – se hotărăște să apeleze la chirurgia plastică reconstructivă.

Ulterior, acesta devine fascinat de Oswald, interpretat de Adam Pearson, un tânăr care suferă de aceeași afecțiune ca el și care îl interpretează într-o piesă bazată pe fosta sa viață, de dinaintea intervenției chirurgicale. Actorul britanic Adam Pearson (39 de ani) suferă în viața reală de neurofibromatoză, care a făcut ca fața să îi fie acoperită de tumori.

Actorul Sebastian Stan și colegul său de breaslă Adam Pearson, care suferă în viața reală de neurofibromatoză

Sebastian Stan a citit scenariul filmului regizat de Aaron Schimberg împreună cu un medic specializat pe afecțiunea rară de care suferă personajul principal și a urmărit mărturii ale persoanelor care au boală genetică rară, scrie Adevărul.

Mai mult, actorul a făcut și un experiment social în timpul filmărilor, când purta machiajul făcut de Mike Marino. S-a plimbat pe străzile din New York pentru a observa reacțiile oamenilor și apoi a împărtășit experiența trăită.

„Mergeam pe Broadway. Era o stradă aglomerată. Eram îngrozit, dar tot mergeam pentru a bea o cafea sau să stau. New Yorkul este destul de evoluat în multe privințe, dar tot am mai primit reacții dure din partea oamenilor”, și-a amintit Sebastian Stan. „De exemplu «La dracu!», «Uită-te la ăsta!». A fost o experiență înfricoșătoare. M-am simți neajutorat în acele situații. Și cred că de multe ori așa s-a simțit și Edward în film”, a mărturisit Sebastian Stan, potrivit Entertainment Weekly.

„A avut șansa să trăiască cu reacțiile oamenilor și cu felul în care îl tratau”, a declarat și Mike Marino.

Mike Marino

Recent, la o conferință de presă, Sebastian Stan a reacționat dur în fața unui jurnalist care i-a numit personajul pe care l-a jucat un „monstru”.

„Ce credeți că se întâmplă după transformarea din acest așa-numit monstru într-un bărbat frumos?” a întrebat reporterul.

Sebastian Stan nu a întârziat să răspundă susținând că jurnalistul a folosit un cuvânt nepotrivit.

„Aș vrea să spun că este o alegere neinspirată de cuvinte aici, pentru că sunt de părere că parte din importanța filmului vine din faptul că, de multe ori, nu avem poate nici măcar vocabularul potrivit. Cred că este un pic mai complex de atât și, evident, există bariere de limbă și așa mai departe, dar știi, «monstru» nu este cuvântul potrivit, cred eu. În cele din urmă, este interesant să auzim acest punct de vedere, pentru că simt, într-o anumită măsură, că asta este una dintre temele filmului – faptul că avem aceste idei preconcepute. Nu suntem cu adevărat educați în a înțelege această experiență. Așa că nu pot vorbi prea mult despre asta, dar unul dintre lucrurile pe care le ador la film este că îți oferă o modalitate de a privi altfel această situație”, a spus actorul.

FOTO – Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!