Prima pagină » Actualitate » Doctoriță de la Spitalul General C.F. Sibiu, REȚINUTĂ pentru 13 fapte de luare de mită

Doctoriță de la Spitalul General C.F. Sibiu, REȚINUTĂ pentru 13 fapte de luare de mită

Ruxandra Radulescu
Doctoriță de la Spitalul General C.F. Sibiu, REȚINUTĂ pentru 13 fapte de luare de mită

O doctoriță de la Spitalului General C.F. Sibiu a fost reţinută pentru 13 fapte de luare de mită. Cadrul medical ar fi pretins bunuri de la pacienţi sau de la rudele acestora, în schimbul accesului la servicii medicale. 

Potrivit purtătoarei de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, un medic în vârstă de 52 de ani – femeie – a fost reţinut pentru 13 infracţiuni de luare de mită.

”Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că, în perioada iunie-august 2024, inculpata, în calitate de medic în cadrul Spitalului General C.F. Sibiu, a primit bani şi bunuri cu titlu de mită, din partea pacienţilor sau aparţinătorilor acestora, atât pentru facilitarea accesului la servicii medicale, dar şi ulterior îndeplinirii acestor servicii”, a arătat sursa citată.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
Adrian Veștea l-a sunat pe Ilie Bolojan. „Mi-am surprins şi familia. Am avut de dat foarte multe explicaţii”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie aviatică! Nu sunt supraviețuitori
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
Mediafax
Accesul la rețelele sociale, INTERZIS pentru tinerii sub 16 ani din Marea Britanie. Motivele
Click
Lacul roz cu ape vindecătoare de lângă România se află într-un sat cu o istorie de 600 de ani
Digi24
Ce miniștri pregătește Adrian Veștea? Anunțul momentului despre noul Guvern și programul politic
Cancan.ro
Decizie oficială. 137 lei în plus la pensie, de la 1 iulie 2026, pentru această categorie de pensionari din România
Ce se întâmplă doctore
Cum își menține Andreea Marin silueta după ce a slăbit peste 20 de kilograme. Regula alimentară de la care nu se abate
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 10 cele mai înmatriculate SUV-uri noi în România (2026)
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, cum se numesc rudele Papei?
Descopera.ro
ONU avertizează asupra revenirii fenomenului El Niño: risc crescut de caniculă, secetă și inundații la nivel global