Prima pagină » Economic » Viitura aduce și vești bune. Energia electrică din surse HIDRO a crescut la un sfert din producția totală. Cu cea eoliană, România este exportator net

Viitura aduce și vești bune. Energia electrică din surse HIDRO a crescut la un sfert din producția totală. Cu cea eoliană, România este exportator net

Madalina Prundea
Viitura aduce și vești bune. Energia electrică din surse HIDRO a crescut la un sfert din producția totală. Cu cea eoliană, România este exportator net
Sursa foto: Hidroelectrica

Precipitațiile abundente și debitele crescute ale Dunării au dus la creșterea producției de energie din surse hidro. Chiar dacă panourile fotovoltaice abia au adus câțiva megawați în sistemul energetic național, palele eolienelor au început să se învârtă mai serios, astffel că România a ajuns să producă mai mult decât consumă, duminică după-amiază, devenind exportator net de energie.

România produce, duminică după-amiază, cu câteva sute de megawați mai mult decât consumă, astfel că aceste cantități merg la export.

Sursa hidro a ajuns pe primul loc în ceea ce privește ponderea în producția națională, cu peste 25% din total.

Sursa: Transelectrica

Consumul și producţia în Romania, conform datelor în timp real ale Transelectrica la ora 17:46 erau:

Consum:  5695 MW

Producţie: 6.013 MW

  • cărbune: 763 MW
  • hidrocarburi: 860 MW
  • hidro:  1.506 MW
  • nuclear: 1.366 MW
  • eolian:  .1433 MW
  • fotovoltaic: 31 MW
  • biomasă: 51 MW
  • instalatii de stocare:  0 MW

Sold: -318 MW – export

Sursa: Transelectrica

Evoluția producției Hidroelectrica

Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” S.P.E.E.H. S.A., cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizor pentru o cotă semnificativă din piață, dădea asigurări, pe 18 septembrie, că Amenajarea hidroenergetică Porțile de Fier de Dunăre este pregătită să preia debitul în creștere al fluviului, după precipitațiile din Europa Centrală, în țări prin care trece fluviul sau are afluenți.

Potrivit companiei, debitul estimat în perioada imediat următoare pentru zona Porțile de Fier nu este unul excepțional, ci corespunde cantitativ cu debitul mediu al lunii aprilie în anul mediu hidrologic, situație pentru care nu sunt necesare pregătiri tehnice deosebite.

Astfel, au transmis oficialii companiei, după o perioadă secetoasă, în care debitul Dunării era extrem de scăzut cu câteva zile în urmă, societatea se pregătește pentru optimizarea producției și valorificarea aportului hidrologic prognozat.

Potrivit celui mai recent raport al Hidroelectrica, energia produsă și vândută (producția netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în primul semestru al anului 2024 comparativ cu perioada similară a anului anterior,  în perioada ianuarie-iunie  2024 această cantitate fiind de 8.293 GWh. Scăderea a fost cauzată în special de condițiile hidrologice înregistrate în trimestrul al doilea al anului 2024, când valoarea medie a debitului Dunării (5.585 mc/s) a înregistrat o diminuare cu aprox. 25% față de perioada similară a anului 2023 (7.491 mc/s).

Hidroelectrica, listată la BVB anul trecut, este deținută în proporție de 80,05% de statul român, prin Ministerul Energiei, și este cel mai mare producător de energie electrică al ţării, cu o cotă de piaţă de circa 30%.

Compania gestionează 187 de centrale hidroelectrice cu o capacitate de producție totală de 6.3 MWh. Pe lângă producția de energie verde, Hidroelectrica furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național și deține un parc eolian de 108 MW la Crucea. Din piața de furnizare, compania deține o cotă de 13,09%.

Sursa foto: Hidroelectrica

Citiți și:

Hidroelectrica dă asigurări că poate prelua debitul crescut al Dunării la intrarea în țară. „Societatea se pregătește pentru optimizarea producției”

Încă trei centrale hidroelectrice vor intra în proces de modernizare. Valoarea contractelor atribuite de Hidroelectrica

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bogdan Ivan: Rafinăria Petrotel ar putea să fie redeschisă în 45 de zile, după ce România a obținut derogări din partea SUA de la aplicarea sancțiunilor
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Câți bani a primit un șofer Uber din București, pentru o cursă de 785 lei, în a doua zi de Paște
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Trump reacționează la înfrângerea suferită de Viktor Orban: Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele
Click
Cine sunt suspecții judecați pentru furtul tezaurului dacic. Înțelegerea șocantă făcută de autoritățile olandeze cu hoții
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA