Prima pagină » Știri externe » Kara-Murza: În Rusia sunt mai mulți DEȚINUȚI politici acum decât au fost în URSS la prăbușirea regimului

Kara-Murza: În Rusia sunt mai mulți DEȚINUȚI politici acum decât au fost în URSS la prăbușirea regimului

Kara-Murza: În Rusia sunt mai mulți DEȚINUȚI politici acum decât au fost în URSS la prăbușirea regimului

Disidentul rus Vladimir Kara-Murza a susținut luni în fața Consiliului Europei că în Rusia, sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin, există mai mulţi deţinuţi politic decât erau în URSS spre sfârşitul regimului comunist.

Proaspăt eliberat într-un schimb de prizonieri cu Occidentul, după ce a petrecut doi ani în sistemul penitenciar din Rusia, Vladimir Kara-Murza denunță regimul opresiv care l-a încarcerat.

„Există peste 1.300 de deţinuţi politic în Rusia lui Putin, mult mai mulţi decât în ultimii ani în întreaga Uniune Sovietică. Trebuie să luptăm în continuare pentru eliberarea lor şi a tuturor celor închişi pe nedrept. Lumea liberă ştie că adevăraţii criminali sunt cei de la Kremlin, care au declanşat războiul din Ucraina, nu cei aflaţi în închisori pentru că s-au opus”, a declarat Kara-Murza.

Opozantul rus a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare, după ce a criticat invazia rusă în Ucraina, relatează La Croix.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!