Prima pagină » Actualitate » Câți bani au plătit părinții pentru meditațiile copiilor anul trecut. Sumele sunt uriașe

Câți bani au plătit părinții pentru meditațiile copiilor anul trecut. Sumele sunt uriașe

Câți bani au plătit părinții pentru meditațiile copiilor. Sume încasate de profesori sunt exorbitante. Află, în articol, topul județelor în care profesorii au câștigat cei mai mulți bani.

34 de milioane de euro. Așa se face învățământul în România, pe banii părinților. Numai în anul școlar precedent profesorii au declarat la ANAF că au obținut din meditații 33,8 milioane de euro. Cele mai mari încasări le-au avut cadrele didactice din Capitală, dar și din Sibiu, acolo unde a predat și președintele Klaus Iohannis. Sumele obținute oficial din meditații sunt enorme. Părinții spun că, în realitate, sunt de câteva ori mai mari, pentru că puțini profesori își declară veniturile.

„Pentru o oră jumate, la ambele materii costă 100 de lei”, a declarat un elev pentru Antena 3.

Cât au câștigat din meditații profesorii din București, Sibiu, Cluj și Timiș

Odată văzuți cu bani în mână, mulți profesori nu merg să îi declare. Deși în toată țara sunt 240.000 de cadre didactice, doar 5%, adică 12.000 și-au declarat veniturile la ANAF.

Oficial, cel mai mult au câștigat din meditații, profesorii din București, urmați de cei din județele Sibiu, Cluj și Timiș. În total, aceștia au obținut anul trecut 169 de milioane de lei, adică aproape 34 de milioane de euro. Din acest an, cadrele didactice trebuie să completeze declarații de interes în care să menționeze dacă oferă meditații.

Totodată, profesorii nu au voie să facă ore suplimentare contra cost cu școlarii cărora le predau la clasă. Pentru o ședință, tarifele pornesc de la 60 de lei și pot ajunge și la 200 de lei.

Cât te costă să faci meditații în România

În funcție de materia la care elevii au nevoie de ajutor, prețurile sunt aceleași. Categoriile de prețuri diferă în funcție de categoria de ședințe de meditații și numărul de materii la care fac meditații în grup. Prețurile sunt pentru ședințe de 2 ore. Se lucrează 50 de minute și 10 minute este pauză. Ședințele pornesc de la 85 de lei și ajung la 150 de lei, conform centruldemeditații.ro.

CITEȘTE ȘI:

Sancțiuni drastice pentru profesorii care fac MEDITAȚII plătite cu elevii de la clasă. Riscă să nu mai poată predea 7 ani și chiar ani de închisoare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Mesaj RO-Alert în Tulcea. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Cine îi poate lua locul lui Putin? Expertă în Rusia: „Să ne ferească Dumnezeu de acest scenariu”
Mediafax
OANA GHEORGHIU acuză cumulul de funcții din companiile de stat din energie
Click
Horațiu Mălăele a împlinit 74 de ani. Lucruri mai puțin știute despre marele actor
Digi24
Haos total la graniță. Mii de migranți au trecut frontiera, Spania trimite trupele în Ceuta
Cancan.ro
A murit pilotul Mihai Vîrdol. Anunțul făcut de forțele aeriene române
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Descopera.ro
Structuri gigantice au fost observate în atmosfera lui Venus
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre in vivo și in vitro?