Prima pagină » Actualitate » Constantin Anghelache, fostul președinte de la Dinamo, a MURIT la vârsta de 78 de ani

Constantin Anghelache, fostul președinte de la Dinamo, a MURIT la vârsta de 78 de ani

Constantin Anghelache, fostul președinte de la Dinamo, a MURIT la vârsta de 78 de ani
Constantin Anghelache(S), presedintele clubului Dinamo, participa la conferinta de prezentare a lui Flavius Stoican (D) noul antrenor al echipei Dinamo , in Bucuresti, luni, 23 septembrie 2013. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Fostul președinte al clubului Dinamo, Constantin Anghelache, a murit vineri dimineață, la vârsta de 78 de ani.

El a lucrat atât pentru Dinamo, cât și pentru Rapid, fiind un bun prieten al lui Mircea Lucescu. Anghelache a fost conducător la Dinamo între 1985 și 1990, iar după Revoluție a fost adus de Mircea Lucescu la Rapid, în perioada în care acesta antrenase echipa din Giulești.

În 2013, s-a întors la Dinamo, acceptând o funcție propusă de Ionuț Negoiță, care preluase clubul. A condus clubul timp de doi ani, iar în 2015 colaborarea dintre ei s-a încheiat, dar a continuat să urmărească activitățile clubului său preferat.

Totodată, Anghelache a fost și profesor universitar de economie, cu lucrări publicate în domeniu, potrivit stiripesurse.ro.

FOTO – Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Trei directori din industria de apărare de stat, REȚINUȚI DE DNA!
Digi24
Intervenție contra cronometru în București: Unui șofer i s-a făcut rău la volan, și-a sunat soția și i-a spus un singur cuvânt
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Prosport.ro
„Gabi, te rog, nu cu un tenismen”. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Traseul bizar al dronei doborâte de F-16. Pe unde a trecut aceasta
Click
România, în lacrimi! Primele fotografii de la priveghiul Adelei Mărculescu. Mesajul Iulianei Marciuc: „Să fii mereu în lumină!”
Digi24
Traseul dronei doborâte de un avion F-16. Detalii din timpul operațiunii de urmărire a aparatului fără pilot
Cancan.ro
Daniel Balaciu, primul interviu din închisoare! Ce s-a întâmpla în ziua în care Dana Roba a văzut moartea cu ochii
Ce se întâmplă doctore
Din ce își câștigă banii acum Daniela Crudu, după retragerea din televiziune A spus fără ezitare cu ce se ocupă: Tot ce se întâmplă acolo e wow
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă racheta cu care F-16 a distrus drona din Buzău. Confirmarea MApN pentru ProMotor
Descopera.ro
Cât poate să trăiască un om? Un studiu ar fi elucidat misterul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Animalele marine au colonizat pentru prima dată cochilii goale acum aproximativ 470 de milioane de ani