Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis, mesaj de ziua Asistenților Medicali. Președintele, îngrijorat de problemele din sănătate: „Să investim continuu în forța de muncă”

Klaus Iohannis, mesaj de ziua Asistenților Medicali. Președintele, îngrijorat de problemele din sănătate: „Să investim continuu în forța de muncă”

Klaus Iohannis, mesaj de ziua Asistenților Medicali. Președintele, îngrijorat de problemele din sănătate:

Preşedintelele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj în cadrul evenimentului de celebrare a celei de-a 125-a aniversări a Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali, în care a apreciat că traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte şi schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate. În acest context, şeful statului a afirmat că devine esenţial să investim continuu în forţa de muncă.

„Un moment semnificativ în susţinerea globală a profesiei de asistent medical”

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis în cadrul evenimentului de celebrare a celei de-a 125-a aniversări a Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, consilier prezidenţial – Departamentul Sănătate Publică, la evenimentul organizat la Palatul Parlamentului.

”Urez bun venit tuturor participanţilor la acest eveniment care celebrează un moment semnificativ în susţinerea globală a profesiei de asistent medical. Prezenţa dumneavoastră aici subliniază deopotrivă devotamentul faţă de această profesie, dar şi spiritul de solidaritate internaţională în faţa provocărilor comune din domeniul sănătăţii”, a transmis şeful statului.

Acesta apreciază că evenimentul pe care România îl găzduieşte ”oferă prilejul de a evidenţia importanţa vitală a profesiei de asistent medical pentru sănătatea globală, fiind un cadru pentru schimbul de experienţe şi bune practici între profesioniştii din sănătate”.

”În timpul mandatelor mele de preşedinte, am apreciat constant devotamentul asistenţilor medicali din România, conferindu-le în numeroase ocazii Ordinul «Meritul Sanitar» ca semn de recunoaştere pentru contribuţia lor valoroasă la sănătatea cetăţenilor, mai ales în momentele critice ale pandemiei, când s-au aflat în prima linie.

Totodată, vreau să subliniez şi intervenţiile umanitare ale asistenţilor medicali români la nivel internaţional, care reflectă dedicarea şi profesionalismul lor. Înaltul Patronaj acordat acestui eveniment confirmă încă o dată aprecierea noastră pentru valorile în slujba cărora vă desfăşuraţi activitatea”, a mai transmis Iohannis.

„Trebuie să ne asigurăm că asistenţii medicali beneficiază de condiţii adecvate”

Președintele Iohannis a mai declarat că ”traversăm o perioadă dificilă, marcată de conflicte şi schimbări climatice, care pun o presiune tot mai mare asupra sistemelor de sănătate.”

”Devine, de aceea, esenţial să investim continuu în forţa de muncă din domeniul sănătăţii. Trebuie să ne asigurăm că asistenţii medicali beneficiază de condiţii adecvate, educaţie medicală continuă şi protecţie a demnităţii lor profesionale. Devotamentul, empatia şi pasiunea asistenţilor medicali sunt admirabile şi depăşesc cu mult chemarea datoriei.

Însă, dincolo de această rezistenţă extraordinară, este esenţial ca autorităţile să susţină activ dezvoltarea durabilă a acestei profesii, asigurând tot ce este necesar pentru acordarea de îngrijiri de cea mai bună calitate. Este responsabilitatea noastră să onorăm aceste eforturi şi să sprijinim transformarea sistemului de sănătate, pentru a le oferi profesioniştilor din acest domeniu ajutorul de care au nevoie”, a mai afirmat şeful statului în mesaj.

„Vă felicit pentru munca neobosită şi devotamentul dumneavoastră”

Potrivit acestuia, ”România va continua să acorde importanţa meritată de profesia de asistent medical, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.”

”Doar printr-o implicare majoră a decidenţilor, asistenţii medicali vor putea răspunde chemării de a proteja sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor noştri. La ceas aniversar, vă felicit pentru munca neobosită şi devotamentul dumneavoastră. Vă urez multă sănătate şi putere în a continua să îndepliniţi această misiune nobilă, aceea de a avea grijă de sănătatea noastră”, a înscheiat şeful statului.

 

CITIȚI ȘI:

Klaus IOHANNIS salută rezultatul referendumului din Republica Moldova: Destinul țării trebuie decis doar de cetățenii săi

Protest AUR la vila lui Klaus Iohannis. George Simion și simpatizanții partidului au scandat la casa de pe Bulevardul Aviatorilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la acest obicei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn