Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Inundații catastrofale în Spania. Cel puțin 73 de persoane au murit. TREISPREZECE ROMÂNI ar fi dispăruți

UPDATE: Inundații catastrofale în Spania. Cel puțin 73 de persoane au murit. TREISPREZECE ROMÂNI ar fi dispăruți

Inundații catastrofale în Spania.

Cel puțin 72 de persoane au murit în Spania în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale din ultima perioadă.

UPDATE: Numărul românilor posibil dispăruți a ajuns la 13

MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a 13 cetățeni români. Oficiul consular se află în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs. Ambasada României la Madrid este în contact, pe linia atașaților pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole.

UPDATE: Numărul victimelor a urcat la 73

Primarul orașului Paiporta, Maribel Albalat, susține că o parte dintre cei decedați au fost surprinși de viitură în momentul în care încercau să își mute mașinile, relatează El Mundo.

Garda Civilă estimează că sunt în jur de 5.000 de vehicule care blochează drumurile din provincia Valencia, după ce au fost luate de ape.

UPDATEBilanțul a ajuns în acest moment la 72 de morți

Presa spaniolă notează că bilanțul deceselor în urma inundațiilor a ajuns acum la 72.

UPDATE: Ministerul de Externe verifică posibila dispariție a cinci români

Ministerul de Externe verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a cinci cetățeni români în urma ravagiilor provocate de inundațiile din Spania. Oficiul consular a notificat autoritățile spaniole, verificările fiind în curs.

UPDATE: Pedro Sánchez: Nu vă vom abandona

Premierul Pedro Sánchez a transmis miercuri un mesaj prin care i-a încurajat pe spanioli și le-a recomandat să fie în continuare vigilenți.

El spune că avertizări meteo sunt în vigoare în continuare în mai multe regiuni ale țării. Premierul a adăugat că locuitorii din regiuni precum Valencia, Andaluzia și Catalonia ar trebui să ia măsuri de precauție și să nu iasă la drum cu mașinile.

Spania a trecut prin multe situații de urgență în ultimii ani, dar țara își arată întotdeauna partea cea mai bună în situații dificile, a mai spus el, referindu-se la pandemia de COVID-19 și dezastrele naturale anterioare.

UPDATE: Bilanțul a ajuns acum la 62 de morți

Cel puțin 62 de persoane au murit din cauza inundațiilor din provincia Valencia, după cum a informat miercuri Centrul Integrat de Coordonare Operațională al Ministerului de Interne.

Institutul de Medicină Legală din Valencia a activat nouă echipe criminalistice pentru a îndepărta cadavrele. Ministerul Apărării a pus la dispoziție morgi mobile din cauza temerii că, odată ce noroiul care inundă multe orașe din Valencia începe să fie îndepărtat, vor fi găsite mai multe cadavre și, astfel, bilanțul va crește. Armata a mobilizat resurse aeriene, psihologi militari și câini dresați pentru a localiza cadavrele, arată El País.

Știrea inițială:

Țara a fost puternic afectată de ploi abundente și căderi de grindină, ceea ce a provocat inundații în mai multe regiuni. Regiunile Valencia și Castilla-La Mancha sunt printre cele mai afectate, arată El Mundo.

În acest context, președintele regiunii, Carlos Mazón, a explicat că în acest moment este „imposibil” să vorbească despre un bilanț final, dat fiind faptul că operațiunile de salvare sunt în curs.

Imaginile de pe rețelele sociale arată că inundațiile au provocat haos și au distrus poduri. Serviciul meteo spaniol a informat că localitatea Chiva, din regiunea Valencia, a înregistrat marți 491 mm de precipitații în doar opt ore, echivalentul precipitațiilor dintr-un an întreg.

Sunt localități a căror situație este încă necunoscută, în condițiile în care accesul este blocat, iar autoritățile nu au putut comunica cu primarii acestora.

Ploile continuă și miercuri, astfel că zeci de persoane sunt sinistrate în acest moment, iar operațiunile de localizare și salvare sunt îngreunate de vremea nefavorabilă.

Ministrul Transporturilor și Mobilității Durabile, Óscar Puente, a anunțat pe X că nu există momentan niciun serviciu de transport public disponibil între Madrid și Valencia.

Spania, puternic lovită de inundații

Posturile de radio și TV au primit sute de apeluri de ajutor de la oameni blocați în zonele inundate sau care îi căutau pe cei dragi, în contextul în care serviciile de urgență nu au reușit momentan să ajungă în unele zone, notează BBC.

Angajații serviciilor de urgență folosesc drone pentru a-i căuta pe cei sinistrați în orașul Letur, a declarat oficialul local Milagros Tolon pentru postul public spaniol de televiziune TVE.

„Prioritatea este să-i găsim pe acești oameni”, a spus ea.

Presa locală a relatat că zeci de oameni din Valencia și-au petrecut noaptea blocați în camioane sau mașini, precum și pe acoperișuri și pe poduri, așteptând să fie salvați.

Agenția meteorologică de stat din Spania, AEMET, a declarat cod roșu în regiunea Valencia și cod portocaliu în anumite părți din Andaluzia.

Inundațiile au cauzat întreruperi în transportul aerian, mai multe zboruri cu destinația Valencia fiind deviate în alte orașe, iar altele anulate. Toate serviciile feroviare sunt suspendate în regiunea Valencia, a declarat operatorul național de infrastructură feroviară ADIF.

Sursă imagini: Profimedia

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre donarea unui alt Patriot către Kiev: România va sprijini Ucraina, dar nu s-a pus în discuție un alt sistem
Digi24
VIDEO Cum decurge un exercițiu de pregătire pentru atacurile urșilor în Japonia
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
Adevarul
Un mecanic dezvăluie care e cea mai fiabilă marcă de mașini din lume. „Dacă toți ar conduce-o, aș da faliment”
Mediafax
Vești bune pentru Republica Moldova! UE a decis eliminarea tarifelor de roaming
Click
Ce spune o americancă despre mâncarea din țara noastră: „Nu veni în România”
Wowbiz
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Antena 3
Preşedintele Nicuşor Dan, prima vizită externă alături de Mirabela Grădinaru şi cei doi copii: Sunt emoţii. Multe emoţii
Cancan.ro
Ultima descoperire șoc a lui Piedone, înainte să fie demis: A înflorit salcâmul în bucătărie!
Ce se întâmplă doctore
E una dintre cele mai frumoase actrițe din lume și face furori cu aparițiile sale! Ce evită pentru o siluetă de invidiat la 53 de ani
observatornews.ro
Contre între DNA și Anastasiu în dosarul mitei la ANAF. Care este diferenţa dintre martor și martor denunțător
StirileKanalD
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
KanalD
Incendiu puternic lângă plaja Modern din Constanța! Un bărbat a suferit arsuri și două mașini au ars în totalitate
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Să fie aceasta noua Dacia C-Neo? Poză „SCĂPATĂ” pe internet
Descopera.ro
MAMIFERELE au evoluat în FURNICARI de 12 ori de când au dispărut dinozaurii
Evz.ro
Haos pentru profesori, elevi și părinți. Colaps în Educație
A1
Fratele lui Radu Vâlcan și iubita lui se căsătoresc astăzi. Primele imagini cu Cristian Vâlcan și Izabela în rochie de mireasă
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
Mihaela Rădulescu, partenera de viață a lui Felix Baumgartner, are un tatuaj cu motto-ul sportivului! Ce reprezintă acesta?
RadioImpuls
Unde a dispărut festivalul SAGA? Ediția din 2025, un mister total. Reprezentanții sunt de negăsit după controversele de anul trecut
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Un nou studiu arată că viața poate exista chiar și fără lumina Soarelui