Prima pagină » Video » Gospodinele pot scoate borcanele de gem și de ZACUSCĂ la tarabă

Gospodinele pot scoate borcanele de gem și de ZACUSCĂ la tarabă

Conservele din cămară vor putea fi vândute și la tarabă. O modificare a legii le va permite celor care vor să facă bani din zacuscă, gem sau dulceață să le scoată la vânzare în piețe și târguri. Nu mai sunt obligatorii spațiile și ustensilele speciale pentru producție și obținerea avizelor.

Produsele gospodinelor vor ajunge mai ușor pe tarabe, în piețe. O derogare de la regulamentul Uniunii Europene le va permite româncelor să își vândă mult mai simplu conservele pregătite în casă, dacă sunt preparate din fructe sau legume crescute în propriile grădini.

La tarabele din piață, unde în mod normal se vând fructe și legume proaspete, ceea ce nu s-a vândut s-a transformat în murături și gemuri și dulcețuri. Spre exemplu, un astfel de bidon cu murături costă 40 lei, iar un borcan de 800g cu dulceață de căpșuni costă 40 lei.

„Totul se transformă, nu se pierde absolut toată lumea trebuie să-și vândă marfa atâta timp cât o produs și trebuie să, mai ales că e natural 100%”, spune gospodarul.

Legea va fi mai puțin aspră și nu va mai impune spații special amenajate și nici folosirea unor tehnologii pentru producție. Și procesul birocratic va fi simplificat.

E nevoie doar de o notificare la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor județeană și vor primi o înregistrare, practic, o luare în evidență a spațiilor respective și un ghid de bune practici, pentru că e nevoie să se respecte niște reguli de igienă, spun reprezentanții DSVSA.

Avizul DSVSA poate fi eliberat în baza câtorva documente și trebuie să fie însoțit de atestatul de producători și carnetul de comercializare, pe care producătorii le vor putea obține de la primărie.

Conform proiectului, producătorii vor putea comercializa cel mult 800kg de produse pe an și doar în județul în care locuiesc. Dacă vor să vândă produsele în alte județe, trebuie să se înscrie într-o cooperativă.

Reprezentanții DSVSA vor putea efectua controale la producători, atât în faza de producție, cât și la tarabă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!