Prima pagină » Actualitate » Incendiul de pădure din Mehedinți, ziua 6. Două aeronave SPARTAN au fost trimise la fața locului

Incendiul de pădure din Mehedinți, ziua 6. Două aeronave SPARTAN au fost trimise la fața locului

Pompierii mehedințeni acționează și astăzi pentru stingerea mai multor focare de incendiu manifestate la fond forestier, litieră și vegetație uscată, pe raza localităților Svinița (zona Eibenthal), Ilovița (zona Moisești) și Cireșu (zona Negrușa).

Și astăzi, intervin peste 50 de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, două microbuze, un ATV, saci stingători, atomizoare și unelte genistice pentru limitarea și stingerea acestor incendii izbucnite acum 5 zile.  Focarele sunt izolate, fără risc de propagare la gospodăriile cetățenilor.

În sprijinul pompierilor, un elicopter Black Hawk, echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație, a efectuat, ieri, 21 de aruncări asupra focarelor izbucnite în zona Eibenthal.  Până ieri, au fost afectate peste 680 de hectare de litieră și vegetație uscată.

Intervențiile sunt dificile deoarece flăcările se manifestă în zone abrupte, greu accesibile pentru echipaje și focul riscă să se extindă cu repeziciune din cauza uscăciunii și a curenților de aer care întrețin arderea.

Pompierii mehedințeni depun eforturi considerabile în această perioadă, parcurgând ore întregi pe jos, pentru a limita efectele incendiilor de vegetație uscată și fond forestier. Mobilizarea rapidă a efectivelor libere este esențială în gestionarea acestor situații, pompierii reușind să diminueze semnificativ pericolul pentru comunități. Tot în cursul zilei de ieri, pompierii au acționat pentru stingerea altor opt incendii izbucnite la vegetație uscată, unde flacările au cuprins 61 de hectare de litieră și 64 de hectare de vegetație uscată.

Pentru sprijinirea acțiunilor de stingere, Ministrul Apărării Naționale a aprobat ca două aeronave Spartan ale Forțelor Aeriene Române să acționeze astăzi.

CITEȘTE ȘI:

Acum. Sute de hectare de pădure sunt MISTUITE de flăcări în Mehedinți. Incendiile se extind spre nord-vest. Elicopterele nu pot face față

Incendiu DEVASTATOR în Maramureș. Trei localități înconjurate de flăcări. Mobilizare generală a pompierilor din Nord

INCENDIUL de la Svinița a fost lichidat, după aproape o săptămână. MOBILIZARE uriașă pentru stingerea focarelor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
„Mi se oferea cocaină când aveam 11 ani”. Mărturia șocantă a unei actrițe care a cunoscut celebritatea de mică
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!