Prima pagină » Actualitate » Cu cât a scăzut POPULAȚIA României. Suntem tot mai puțini de la o lună la alta

Cu cât a scăzut POPULAȚIA României. Suntem tot mai puțini de la o lună la alta

Cu cât a scăzut POPULAȚIA României. Suntem tot mai puțini de la o lună la alta

România înregistrează în continuare o scădere a populației, arată ultimele date privind mișcarea naturală a populației pentru luna septembrie 2024. S-au născut 14.185 de copii, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 18.617.

Rezultă un spor natural negativ de 4.432 de persoane.

Tot mai puține nașteri

În luna septembrie 2024 față de luna august 2024, s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 14.185 copii, în scădere cu 213 (-1,5%).

Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna septembrie 2024 a fost de 18.617 (9811 pentru persoane de sex masculin și 8806 pentru persoane de sex feminin), mai puțin cu 1857 de decese față de luna august 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 9,1% (-8,8% persoane de sex masculin și -9,4% persoane de sex feminin), arată datele publicate luni de către INS.

Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub 1 an în luna septembrie 2024 a fost de 87, în creștere cu 2 față de luna august 2024.

Sporul natural s-a menținut negativ (-4432) în luna septembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuților-vii.

În luna septembrie 2024, 41,4% (7699 de decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 de ani și peste, 26,0% (4842 de decese) la persoanele de 70-79 de ani și 17,2%, reprezentând 3200 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 de ani.

La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (110 decese), 5-19 ani (39 de decese) și 20-29 de ani (96 de decese).

În luna septembrie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.476 căsătorii. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1813 în luna septembrie 2024. În perioada ianuarie 2023 – septembrie 2024, cel mai mare număr de căsătorii s-a înregistrat în luna august 2023 (17414), iar cel mai mic în luna ianuarie 2024 (3700).

Comparație urban-rural. Ce arată datele statistice

În ce privește comparația septembrie 2024 / septembrie 2023, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii a fost mai mare cu 637 (+4,7%) comparativ cu aceeași lună din anul 2023.

Numărul certificatelor de deces a crescut cu 819 (+4,6%), iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au murit a fost cu 25 mai mare.

Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2024 (-4432 de persoane) cât și în luna septembrie 2023 (-4250 de persoane).

În mediul urban s-a înregistrat decesul a 9458 de persoane (4912 persoane de sex masculin și 4546 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9159 de persoane (4899 de persoane de sex masculin și 4260 de persoane de sex feminin).

Astfel, numărul deceselor înregistrate a crescut cu 3,1% în mediul urban (+2,6% în cazul persoanelor de sex masculin și +3,7% în cazul persoanelor de sex feminin) și cu 6,2% în mediul rural (+5,4% în cazul persoanelor de sex masculin și +7,1% în cazul persoanelor de sex feminin).

CITEȘTE ȘI:

Imigranții cresc POPULAȚIA României / INS: La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a crescut cu 9.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2023

INS: Îmbătrânirea demografică s-a accentuat în România. Care este populația după domiciliu a țării la 1 iulie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, cu cuțitul la os. Luni se decide soarta Guvernului
Digi24
Una dintre cele mai bogate țări europene mai are rezerve de combustibil doar pentru 20 de zile
Cancan.ro
Prognoză luna mai 2026 | Meteorologii Accuweather anunță furtuni și ninsori în România
Prosport.ro
Milionarul și-a făcut cumpărăturile la LIDL. I-a lăsat mască pe angajați: cu ce și-a umplut căruciorul
Adevarul
Războiul din Pădurea Băneasa ia amploare. 6.000 de oameni, captivi între un dezvoltator care nu se ține de cuvânt și ecologiști
Mediafax
Trei zile de vreme rea în România. Ce zone sunt vizate de avertizările ANM
Click
Cum arată casa de vacanță a Andreei Marin. Imagini de senzație cu locul în care își încarcă bateriile
Digi24
Rumen Radev proclamă „victoria asupra apatiei”, în timp ce „Bulgaria progresistă” revendică primul loc în alegerile anticipate
Cancan.ro
Un nou SCANDAL zguduie Familia Regală! Kate Middleton a ajuns în pragul disperării
Ce se întâmplă doctore
Cum arată mama lui Dan Bălan la 68 de ani. Ludmila Bălan a dezvăluit secretul „tinereții fără bătrânețe”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primul oraș din România în care se introduce tram-trenul. Ce este acesta și cum va funcționa
Descopera.ro
Ce spune știința despre bărbații foarte inteligenți?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este secretul lui Polichinelle?