Prima pagină » Știri externe » UE consideră premature discuțiile despre trimiterea de TRUPE de PACE în Ucraina, fără însă a exclude această posibilitate

UE consideră premature discuțiile despre trimiterea de TRUPE de PACE în Ucraina, fără însă a exclude această posibilitate

Uniunea Europeană consideră premature discuțiile despre potențiala participare la o misiune de pace în Ucraina, dar nu exclude eventualitatea de a trimite un contingent militar dacă se va ajunge la o soluție negociată.

”În privința posibilității trimiterii de trupe pe teren, nu există o astfel de hotărâre a Uniunii Europene privind trimiterea de trupe europene, sub niciun mandat, pe teritoriul Ucrainei. În momentul de față, avem misiuni pe teren, una este Misiunea în zona Mediteranei (…), sigur că discuțiile continuă între statele membre asupra posibilității de a transfera o parte a acestor activități sau de extindere a mandatului misiunii în Ucraina, dar în acest moment nu există posibilitatea unei aprobări în unanimitate din partea statelor membre”, a declarat Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-o conferință de presă.

Conform unor surse citate de cotidianul britanic The Telegraph, Donald Trump, președintele-ales al SUA, ar putea stabili cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, oprirea confruntărilor militare pe linia frontului din sud-estul Ucrainei și ar putea cere Marii Britanii și Uniunii Europene să trimită trupe de menținere a păcii.

Uniunea Europeană a refuzat să facă speculații asupra presupuselor discuții între Donald Trump și Vladimir Putin, dar a reiterat sprijinul pentru o ”pace corectă” în Ucraina, prin respectarea suveranității țării.

”Poziția Uniunii Europene este foarte clară. Este prevăzută în concluziile Consiliului European. (…) O parte a poziției este că, desigur, în afară de a susține Ucraina în apărarea justificată, depunem eforturi și pentru toate acțiunile de pace bazate pe filosofia unei păci corecte pentru Ucraina. Acest lucru înseamnă respectarea Cartei ONU, a dreptului internațional, a suveranității Ucrainei, a integrității teritoriale și independenței. Și orice model convenabil pentru Ucraina”, a subliniat Peter Stano.

Foto: Profimedia

Video: Comisia Europeană

Citește și:

VIDEO Marea Britanie se așteaptă ca TRUMP să continue sprijinul pentru Ucraina și angajamentele în cadrul NATO

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avocatul care a pus judecătorii în dialog cu AI, la un pas să fie ministru
Digi24
Primele declarații ale șoferului de TIR lovit de polițiștii locali din Constanța
Cancan.ro
BREAKING | Liderii clanului Duduianu, săltați de mascați! Ce acuzații grave li se aduc
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Mediafax
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Click
Denise Rifai dă cărțile pe față și vorbește despre relația cu Dan Bittman. „Dacă m-ar fi iubit, cred că acum am fi fost împreună”
Digi24
Controversa amenzilor-record pentru bănci. Chirițoiu: Nu e un cartel clasic, au existat contacte numeroase. Ce spune despre prejudicii
Cancan.ro
E cod roșu de averse torențiale și grindină. Zonele afectate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Mesajul SFÂȘIETOR al soției lui Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca: „Atât te mai rog”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Pasagerii aerieni care filmează sau își recuperează bagaje în situații de urgență ar putea fi amendați