Prima pagină » Știri politice » Lucian Romașcanu, ironii după audierile comisarului român din P.E: „Casa Roxanei Mînzatu e cât cușca câinelui din casa lui Rareș Bogdan”

Lucian Romașcanu, ironii după audierile comisarului român din P.E: „Casa Roxanei Mînzatu e cât cușca câinelui din casa lui Rareș Bogdan”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat într-o intervenție la DCNEWS despre sabotajul liberalilor și implicit a colegilor din PPE de la audierile din Parlamentul European a vicepreședintelui Comisiei Europene desemnat Roxana Mînzatu că „Este o negociere pe care colegii de la PNL nu vor s-o înțeleagă la adevărata ei valoare”.

Lucian Romașcanu a declarat despre Roxana Mînzatu că este o alegere potrivită și că este o persoană „absolut competentă.”

Eu am lucrat cu ea în guvernul Tudose, pe poziția ei de ministru a fonduri europeni. Este o persoană absolut competentă și de o decență umană pe care nu o întâlnești. Pentru că, ei înainte să fie români, sunt PNL-ști, noi înainte să fim PSD, suntem români, a precizar Romașcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai menționat că liberalii nu au filtrat decizia de a-și „ataca” colega din parlamentul european.

Este o negociere pe care colegii de la PNL nu vor s-o înțeleagă la adevărata ei valoare, pentru că nu s-ar fi negociat cu ei în țară numele comisarul. Da, este o decizie pe care nu au filtrat-o. Sau pur și simplu așa merg ei. Repet, cum ați spus și dumneavoastră, casa Roxanei Mînzatu e cât cușca câinelui din casa lui Rareș Bogdan, a mai spus Lucian Romașcanu.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentul European a AMÂNAT confirmările pentru cei șase vicepreședinți ai Comisiei Europene, printre care și Roxana Mînzatu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!