Prima pagină » Actualitate » Obiectivul de președinte al lui Marcel CIOLACU, transmis de la BUDAPESTA: Să umplem de conținut expresii precum „Lider regional” 

Obiectivul de președinte al lui Marcel CIOLACU, transmis de la BUDAPESTA: Să umplem de conținut expresii precum „Lider regional” 

O delegație din partea Guvernului României este prezentă, vineri, în Ungaria, pentru discuții pe marginea susținerii guvernului de la Budapesta a intrării depline, în Schengen, a țării noastre. Premierul Marcel Ciolacu l-a întâlnit pe omologul său, Viktor Orban, iar în urma dialogului oficialilor celor două state, au fost susține câteva declarații de presă. De la Budapesta, premierul Ciolacu a transmis că viitorul președinte al țării va avea,  ca misiune principală, „să umple de conținut expresii precum „Lider regional”. 

Activitatea diplomatică desfășurată de premierul Marcel Ciolacu, pentru integrarea deplină a României în Schengen, este pe cale să capete contur în viitorul apropiat. Aflat la Budapesta, după întrevederea cu omologul său Viktor Orban, prim-ministrul român a declarat că, după alegeri, va trebui să ne concentrăm pe lucrurile care contează.

După cum bine știți, am avut o discuție recentă cu președintele Trump. Cred că este foarte important ca anul viitor, când alegerile se vor termina și, în România, vom ieși din logica politică de campanie, să ne concentrăm pe lucrurile importante. Trebuie să lucrăm pragmatic pentru creșterea economică, pentru pace socială și pentru un sentiment în societate bazat pe faptul că liderii sunt concentrați pe soluții. Cetățenii noștri trebuie să trăiască mai bine, să se simtă respectați, în timp ce noi trebuie să umplem de conținut expresii precum „Lider regional”.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, pentru Der Standard: Așteptăm ca România să adere pe DEPLIN la spațiul Schengen din 2025. Va fi o mare VICTORIE

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Trei zodii își rescriu destinul de la început de an. Ianuarie le schimbă viața în bine, renasc din propria cenușă
Digi24
A murit Pat Finn. Actorul din serialele „Seinfeld” și „Friends” avea 60 de ani
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China