Prima pagină » Actualitate » Cum poți să amplifici SEMNALUL WI-FI din casă, cu ajutorul foliei de aluminiu. Operațiunea e simplă, iar rezultatul uimitor

Cum poți să amplifici SEMNALUL WI-FI din casă, cu ajutorul foliei de aluminiu. Operațiunea e simplă, iar rezultatul uimitor

Cum poți să amplifici SEMNALUL WI-FI din casă, cu ajutorul foliei de aluminiu. Operațiunea e simplă, iar rezultatul uimitor
FOTO - Caracter ilustrativ

Cercetătorii de la Dartmouth College au făcut un studiu prin care au aflat ce efecte are folia de aluminiu le are asupra semnalului transmis de un router wi-fi din casă. Ei sunt de părerea că aceasta poate amplifica semnalul wireless.

Trebuie doar să pui puțină folie de aluminiu în spatele routerului, chiar pe direcția de propagare a semnalelor wireless. Astfel, se poate controla semnalul pe care-l emite dispozitivul în interiorul locuinței, indiferent dacă sunt mari sau mici.

„Am mărit puterea semnalelor wireless şi astfel conexiunile Wi-Fi au devenit mai sigure. Rezultatul demonstrează necesitatea și eficacitatea optimizării noastre care ia în considerare aspectul interior pentru a personaliza forma reflectorului și permite un control mai flexibil”, a declarat cercetătorul Xia Zhou din cadrul Dartmouth College, Hanovra, New Hampshire, potrivit Daily Mail.

Alte metode de a direcționa semnalul wireless de la router

Cercetătorii au mai precizat că există și alte metode ingenioase, simple și ușoare, de a direcționa  semnalul wireless de la router. Aceștia au folosit un WiPrint, fiind o varianta similară cu cea cu folia de aluminiu.

Experții au vrut să identifice locurile unde semnalul Wi-Fi poate fi amplificat, fiind luate în calcul zonele unde nu este nevoie de un semnal wireless puternic.

Astfel, reflectorul a reuşit să amplifice semnalul wireless cu până la 55,1% în zonele în care s-a dorit creşterea puterii acestuia. Totodată, testele au demonstrat că poate reduce intensitatea semnalului wireless cu până la 63,3% în zonele vizate.

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare