Prima pagină » Știri externe » Handelsblatt: TENSIUNI Paris-Bruxelles /Ursula von der Leyen a semnalat că Acordul UE-Mercosur va fi semnat, Franța se opune ferm

Handelsblatt: TENSIUNI Paris-Bruxelles /Ursula von der Leyen a semnalat că Acordul UE-Mercosur va fi semnat, Franța se opune ferm

Handelsblatt: TENSIUNI Paris-Bruxelles /Ursula von der Leyen a semnalat că Acordul UE-Mercosur va fi semnat, Franța se opune ferm

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat, în Brazilia, că Uniunea Europeană se apropie de semnarea Acordului comercial cu țările din organizația Mercosur, însă Administrația Emmanuel Macron a catalogat drept ”inacceptabilă” abordarea Bruxellesului, comentează publicația germană Handelsblatt.

”Am aterizat în America Latină. Se întrezărește linia de final pentru semnarea Acordului UE-Mercosur. Să lucrăm pentru a o trece! Avem șansa de a crea o piață de 700 de milioane de persoane, cel mai amplu parteneriat comercial și de investiții din lume. Vor beneficia ambele regiuni”, a declarat Ursula von der Leyen în momentul ajungerii în São Paulo, Brazilia.

De acolo, președintele Comisiei Europene se va deplasa vineri la summitul Mercosur din capitala Uruguayului, Montevideo. La reuniune ar urma să fie semnat Acordul comercial între UE și patru state din cadrul Mercosur – Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay.

”Versiunea preliminară a Acordului de fost semnată în 2019, iar de atunci sunt negociate protocoalele suplimentare, pentru rezolvarea problemelor care au atras critici. Acum, ambele părți par a fi determinate să finalizeze negocierile inițiate acum 25 de ani”, notează publicația Handelsblatt, într-un editorial intitulat ”Mega-Acordul între UE și Mercosur este pe cale să fie semnat, deși rămân obstacole”.

Asociațiile antreprenoriale germane salută vestea

Asociațiile corporative din Germania au salutat inițiativa. Președintele Asociației Industriei Auto (VDA), Hildegard Müller, consideră că Acordul reprezintă o șansă enormă pentru producătorii de vehicule și pentru distribuitori.

”Există un potențial clar de creștere a exporturilor”, a subliniat Hildegard Müller.

”Într-o perioadă în care protecționismul și conflictele comerciale sunt în ascensiune, intensificarea comerțului este semnalul corect”, a afirmat deputatul german Carl-Julius Cronenberg.

Aprobarea definitivă a Acordului rămâne fragilă, din cauza opoziției Franței

”Cu toate acestea, inițiativa Ursulei von der Leyen nu este pasul definitiv spre aprobarea Acordului de liber-schimb. Tratatul va trebui votat de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European, unde situația este fragilă. (…) Germania și Spania sunt favorabile acordului, în timp ce Franța depune eforturi de câteva săptămâni pentru a construi o minoritate care să blocheze aprobarea. Printre sceptici figurează Olanda, Austria, Polonia și Italia, iar voturile lor nu ar permite atingerea majorității calificate necesare pentru aprobare”, subliniază Handelsblatt.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a pronunțat ferm împotriva Acordului.

”Proiectul Acordului UE-Mercosur este inacceptabil în actualul stadiu. Președintele Macron a retransmis clar acest lucru astăzi Comisiei Europene. Continuăm să apărăm neîncetat suveranitatea noastră agricolă”, a anunțat Palatul Élysée.

Președintele Comisiei pentru Piața Internă din Parlamentul European, Anna Cavazzini, a criticat inițiativa Ursulei von der Leyen.

”Cred că este o mare eroare dacă Ursula von der Leyen va semna Acordul UE-Mercosur în pofida rezistenței multor state membre”, a afirmat Anna Cavazzini.

”Situația riscă să amplifice instabilitatea și euroscepticismul în țări precum Franța și Polonia”, atrage atenția publicația Handelsblatt.

Pe fondul disputelor, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că Ursula von der Leyen are mandat de negociere din partea tuturor statelor UE, ”inclusiv a Franței”.

În spațiul Mercosur, există semne de întrebare asupra poziției președintelui Argentinei, Javier Millei. Politicianul libertarian a avertizat că nu va semna Acordul cu UE. Dacă documentul va fi semnat, procedurile de ratificare ar putea dura până la un an.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană verifică activitățile TikTok în contextul alegerilor din ROMÂNIA /Suspiciuni privind campanii de influențare în diaspora

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Liana Arsenie, președinta CAB: „N-aș spune că materialul Recorder este unul de presă”
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Mai mult de două treimi dintre europeni simt că țara lor este amenințată. Majoritatea cer o UE mai bine apărată
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Românul care a câștigat 10 milioane de euro la LOTO, sufocat de datorii! Și-a 'vândut' și părinții la cămătari!
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Video / Primele imagini cu mașina care a ars ca o torță. O femeie a murit, șoferul în stare gravă
Descopera.ro
Cum arată ultima suflare a unei stele aflate pe moarte?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ultimele momente ale copiilor incași, sacrificați drept „soli ai zeilor”, dezvăluite cu tomografii computerizate