Prima pagină » Actualitate » Casa lui Bogdan Peșchir, sponsorul lui Georgescu, percheziționată timp de 24 de ore. Anchetatorii au RIDICAT documente și unități de stocare

Casa lui Bogdan Peșchir, sponsorul lui Georgescu, percheziționată timp de 24 de ore. Anchetatorii au RIDICAT documente și unități de stocare

Oana Zvobodă

Procurorii de la Parchetul General au efectuat percheziții timp de peste 24 de ore în cazul lui Bogdan Peșchir, suspectat că ar fi finanțat ilegal campania candidatului independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.

Ieri dimineață, autoritățile au descins la locuința lui Bogdan Peșchir. Totodată, polițiștii au percheziționat alte două imobile care ar avea legătură cu acesta, dar și sediul firmei acestuia și autoturismul personal.

Perchezițiile s-au prelungit până târziu în noapte și s-au finalizat spre dimineață.

În urma operațiunilor, anchetatorii au ridicat un număr mare de documente și unități de stocare, pe care le vor analiza pentru a aduna probe în acest caz.

Vila lui BOGPR

În prezent, nicio persoană nu a fost reținută sau adusă la audieri. În același timp, Bogdan Peșchir nu a primit, deocamdată, niciun mandat.

Ancheta rămâne în desfășurare, iar procurorii urmează să decidă următorii pași.

Potrivit SRI, implicarea lui Bogdan Peșchir, alias ”bogpr”, în finanţarea promovării candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok în campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2024 a fost confirmată chiar de reprezentanţii platformei de socializare, într-un dialog cu autorităţile române, la data de 28 noiembrie 2024.

Portofele electronice cu criptomonede în valoare de 7 MILIOANE de euro, descoperite pe numele lui Bogdan Peșchir

În urma perchezițiilor la reședința sa din Brașov, procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție şi ofiţeri de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au descoperit portofele electronice cu criptomonede în valoare de 7 milioane de euro, pe numele lui Bogdan Peșchir, alias „bogpr” pe platforma TikTok.

CITEȘTE ȘI:

Portofele electronice cu criptomonede în valoare de 7 MILIOANE de euro, descoperite pe numele lui Bogdan Peșchir, cunoscut ca ”bogpr”

Percheziții acasă la Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok sub pseudonimul BOGPR/Afaceristul a finanțat cu 1 milion de euro campania lui Călin Georgescu

SRI, informații EXPLOZIVE privind rețeaua folosită în campania lui Călin Georgescu. Când au fost create, de fapt, cele 800 de conturi din TikTok

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România IA FAȚA Portugaliei. Pensionarii italieni se mută aici pentru taxe mai mici
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Ce condiții tehnice ar trebui să îndeplinească un bloc comunist pentru a intra în programul „Lift pentru viață”
Mediafax
Trăiește la 40°C și spune ce NU trebuie să faci pe caniculă
Click
De ce trece timpul tot mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicația medicului Mihail Pautov: „Partea cu adevarat interesantă e alta”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă Lidl: Tester pentru diagnoza auto cu ecran integrat. Poate șterge codurile de eroare
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante