Prima pagină » Vremea » Cod galben de ninsori în trei județe. Unde se depune strat consistent de zăpadă

Cod galben de ninsori în trei județe. Unde se depune strat consistent de zăpadă

Cod galben de ninsori în trei județe. Unde se depune strat consistent de zăpadă
Miracolul vremii frumoase nu ține mai multe de o zi / Sursa FOTO: Envato, caracter ilustrativ

Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o nouă informare de vreme severă în toată țara, valabilă de azi, ora 10:00, până la noapte. La munte continuă să ningă.

ANM a emis o avertizare meteo valabilă până luni noapte. Vor fi ploi în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. La munte, dar și trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei și estul Transilvaniei sunt anunțate precipitații mixte. În nordul Carpaților Orientali, iar la altitudini de peste 1700 m și în restul zonei montane vor predomina ninsorile, depunându-se un strat nou de zăpadă. Local, se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp în Moldova.

La munte va ninge și se va depune un nou strat de zăpadă

De asemenea, un cod galben de ninsori în zonele montane va fi valabil luni, 9 decembrie, de la ora 12:00 până la ora 23:00. Prin urmare, în zona montană, din județele Suceava, Neamț și Harghita, ninsorile vor fi însemnate cantitativ și depunându-se un strat nou de zăpadă, în general de 10-20 cm.

În București, vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei pentru această dată. Cerul va avea înnorări și va mai ploua la începutul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…11 grade C. Spre seară și la noapte vor fi condiții de ceață.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit