Prima pagină » Actualitate » Carnea de MANGALIȚA, „somonul” de sărbători. Cât costă și de ce este considerată o delicatesă

Carnea de MANGALIȚA, „somonul” de sărbători. Cât costă și de ce este considerată o delicatesă

Vine Crăciunul și de pe mese nu vor lipsi preparatele din carne de porc. Nutriționiștii vin cu recomandări pentru cei care își fac griji legate de sănătate. Foarte apreciată este carnea de mangalița, căutată pentru proprietățile ei, dar și pentru gustul intens.

Grăsimea ei, se spune, este la fel de sănătoasă ca și uleiul de măsline. În magazinele specializate, carnea de mangalița era adusă doar la comandă, de la crescători autorizați din țară, iar prețul este unul pe măsură. Porcul de mangalița, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, a fost crescută în tot mai puține ferme și gospodării după Revoluție.

Motivul? Ajunge abia în doi ani la greutatea ideală de circa 150 de kilograme și are între 60 și 70% grăsime, ceea ce înseamnă o cantitate mult mai mica de carne. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara, aceștia au făcut o comparație între două tipuri somon și slănina de mangaliță.

„Mangaliței i se mai spune și măslina cu patru picioare sau porcul somon. Slănina de mangalița se aseamănă, datorită conținutului mare de acid oleic, care se regăsește și în uleiul de măsline, omega 6.”

Pentru că investesc mult în creșterea rasei, fermierii cer 100 de lei pe kilogramul de ceafă, iar pulpa se vinde cu 120 de lei pe kilogram.

„Prețurile pentru produsele din mangalița sunt cel puțin duble față de carnea de porc tradițională. Salamul este 100 de lei, iar cârnații afumați ajung la 80 de lei kilogramul.”

„Conține cam cu 50% mai puțin colesterol decât carnea de porc, este bine să o consumăm cu moderație, chiar dacă grăsimile din această carne sunt bune.”, spun nutriționiștii.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
CAUZA morții lui Ion Drăgan. Cine l-a găsit fără suflare în noaptea de Crăciun, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Rusia amenință România și o acuză că împinge lumea spre un nou război mondial. „Indivizi cu conexiuni în KGB și GRU au acționat aici”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Rusia ar putea amplasa noi rachete hipersonice la o fostă bază aeriană din Belarus: „Extinde raza de acțiune în Europa”
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce alimente pot face oamenii cei mai fericiți?