Prima pagină » Actualitate » Victor NEGRESCU: Ultimul Consiliu European din acest an reprezintă șansa unui nou început

Victor NEGRESCU: Ultimul Consiliu European din acest an reprezintă șansa unui nou început

Olga Borșcevschi
Victor NEGRESCU: Ultimul Consiliu European din acest an reprezintă șansa unui nou început
Foto: Facebook/Victor Negrescu
„Ultimul Consiliu European din acest an reprezintă șansa unui nou început pentru modul în care trebuie să facem politică la nivel european”, a transmis joi, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
„Sunt convins că noul președinte, Antonio Costa, susținut de familia social-democrată europeană, va aduce o nouă abordare în modul în care se fundamentează deciziile și se construiește consensul de care avem atât de mult nevoie”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.
El a avertizat asupra pericolelor pe care le implică lipsa de reacție în fața amenințărilor la adresa valorilor europene.
„Liderii europeni trebuie să explice direct și sincer cetățenilor că, dacă nu ne apărăm valorile, dacă nu ne susținem aliații, dacă cedăm în fața celor care ne vor răul, noi vom fi următorii”, a menționat vicepreședintele PE.
În mesajul său, oficialul european a evidențiat importanța unui discurs coerent și responsabil, mai presus de imaginea promovată pe rețelele sociale.
„Democrațiile noastre nu au început niciun război, nu ocupă teritorii sau manipulează opinia publică, democrațiile noastre vor pace și stabilitate, vor să se dezvolte și să crească nivelul de trai al populației”, a punctat Negrescu.

CITEȘTE ȘI:

Victor Negrescu anunță crearea unui intergrup dedicat EDUCAȚIEI și competențelor în PE: „Ne va permite să prioritizăm educația și formarea continuă”

Soluțiile lui Victor NEGRESCU pentru restabilirea încrederii în clasa politică/ „Demararea unor consultări cetățenești privind viitorul României”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...