Prima pagină » Actualitate » Sorin GRINDEANU anunță noi tronsoane de autostradă finalizate/ „Vom deschide circulația pe încă 21 de km din A7, între Dumbrava și Mizil”

Sorin GRINDEANU anunță noi tronsoane de autostradă finalizate/ „Vom deschide circulația pe încă 21 de km din A7, între Dumbrava și Mizil”

Luiza Dobrescu

Ministrul Infrastructurii și Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat deschiderea celui de-al treilea lot al autostrăzii Buzău-Focșani. De vineri, se va putea circula pe aproape toată Secțiunea A7, adică 80 km. Lucrarea este gata cu aproape un an înainte de termenul prevăzut în contract. 

Ministrul Sorin Grindeanu s-a aflat joi, împreună cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, pe Autostrada Buzău-Focșani, pentru inaugurarea ultimului tronson din acest drum. Lucrarea a fost gata cu aproape un an înainte de termenul prevăzut în contract.

Pe acest lot, termenul era, dacă nu mă înșel, în noiembrie 2025, adică sunt vreo 11 luni, un an, mai repede de dat în circulație acest tronson. Tronsonul 2 și Tronsonul 3 erau programate, conform contractului, în toamna anului 2025. Astea sunt lucruri importante.

De asemenea, ministrul Grindeanu a mai anunțat că vor mai avea loc și alte inaugurări de lucrări de acest gen, în viitorul apropiat.

La finalul acestei săptămâni, se va circula pe aproape întreaga de secțiune Buzău-Focșani A7 (80 km). Săptămâna viitoare vom deschide circulația pe încă 21 de km din A7, între Dumbrava și Mizil. Astfel, până la finalul acestui an se va circula pe aproximativ 102 km ai A7, pe 5 dintre cele 13 loturi a căror construcție este finanțată prin PNRR.

CITEȘTE ȘI:

De vineri, se va circula pe Autostrada Buzău-Focșani/ La sfârșitul anului, A7 va avea 102 km circulabili

Lotul Autostrăzii Unirii Joseni-Ditrău, LICITAT

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut