Prima pagină » Actualitate » Victor Negrescu trage un semnal de ALARMĂ: „Democrațiile și justiția socială, sub amenințare” / Demersul vicepreședintelui Parlamentului European

Victor Negrescu trage un semnal de ALARMĂ: „Democrațiile și justiția socială, sub amenințare” / Demersul vicepreședintelui Parlamentului European

Mara Răducanu
Victor Negrescu trage un semnal de ALARMĂ:
Foto: Facebook/Victor Negrescu

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și negociator-șef al acestei instituții pentru bugetul UE pentru anul 2025,  a declarat, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, un mesaj alert în care susține că democrațiile și justiția socială sunt mai mult ca oricând sub amenințare. Oficialul a mai precizat că, ținând cont de acest context, a intervenit în cadrul Consiliului global al Internaționalei Socialiste pentru a solicita o acțiune comună împotriva amenințărilor hibride, ingerințelor străine și retoricii extremei drepte.

„Nicăieri în lume pacea și stabilitatea nu sunt garantate”

„Am văzut acest lucru în România. La 35 ani de la Revoluția română pentru democrație, amenințările hibride, mișcările extremiste și ingerințele străine atentează direct la libertățile și drepturile noastre. Doar social-democrația are puterea, argumentele și legitimitatea pentru a bloca asaltul extremei drepte și a mișcărilor populiste. 

În acest context, am intervenit în cadrul Consiliului global al Internaționalei Socialiste pentru a solicita o acțiune comună împotriva amenințărilor hibride, ingerințelor străine și retoricii extremei drepte. Îi mulțumesc președintelui IS, premierului spaniol Pedro Sanchez pentru că a susținut această propunere și pentru mesajul de solidaritate exprimat în numele mișcării social-democrate globale cu România, Partidul Social Democrat și președintele Marcel Ciolacu, vicepreședinte al IS.”

CITIȚI ȘI:

Victor Negrescu: România poate spera chiar la o poziţie de VICEPREȘEDINTE dacă va exista un consens naţional

Victor Negrescu: „România DEVINE treptat o țară puternică în Uniunea Europeană printr-o abordare profesionistă și serioasă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!