Prima pagină » Știri externe » Proteste în Valencia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi cer DEMISIA preşedintelui regiunii, Carlos Mazon

Proteste în Valencia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi cer DEMISIA preşedintelui regiunii, Carlos Mazon

Oana Zvobodă
Proteste în Valencia. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă şi cer DEMISIA preşedintelui regiunii, Carlos Mazon
Sursă foto: Profimedia Caracter ilustrativ

Peste 80.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui regiunii spaniole, Carlos Mazón. Localnicii îl acuză pe oficial că nu a gestionat corespunzător situaţia provocată de inundaţiile devastatoare din luna octombrie.

Alarmele telefoanelor au sunat la unison amintind că autoritățile spaniole au alertat populația prea târziu în ziua inundațiilor catastrofale. Fermierii au condus mulţimea cu tractoarele în timpul protestului.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a făcut apel la populaţie în tradiţionalul său discurs de Crăciun, să „tragă învăţămintele necesare pentru a creşte” după inundaţiile care au lovit sud-estul ţării în octombrie, conform AFP.

„Catastrofa este un fapt dificil de acceptat, dar din care ar trebui să putem cu toţii să tragem învăţămintele necesare pentru a ne consolida ca societate şi pentru a ne ajuta să creştem”, a afirmat monarhul în discursul său de la Palatul Regal din Madrid.

Inundaţiile din 29 octombrie s-au soldat cu 231 de morţi, conform ultimelor cifre furnizate de autorităţi, dintre care 223 în regiunea Valencia.

„Am înţeles frustrarea”

Cu trei zile înainte de Crăciun, regele Felipe al VI-lea al Spaniei, regina Letizia şi cele două fiice ale lor au făcut o vizită surpriză într-un oraş devastat de inundaţii de la periferia sudică a regiunii Valencia. Această ieşire regală a avut loc cu calm, spre deosebire de o primă vizită furtunoasă din 3 noiembrie, la cinci zile după tragedie, în compania şefului guvernului Pedro Sánchez şi a preşedintelui regiunii Valencia, Carlos Mazón. Vizita a fost marcată de huiduieli şi de aruncare cu noroi.

„Am văzut şi am înţeles frustrarea, durerea, nerăbdarea, cererile pentru o coordonare mai mare şi mai eficientă a administraţiilor”, a declarat Felipe al VI-lea. În discursul său, el s-a referit, de asemenea, la climatul otrăvitor care domneşte în clasa politică spaniolă şi a transmis un mesaj de împăcare.

„Este necesar ca acest conflict politic, legitim, dar uneori asurzitor, să nu ne împiedice să auzim o cerere şi mai răsunătoare: o cerere de seninătate”, a afirmat el.

CITEȘTE ȘI:

PROTESTE masive în Spania, în urma inundațiilor devastatoare. Mii de oameni au ieșit în stradă: „Ne-ați ucis”

MAE a confirmat DECESUL altor 3 români în inundațiile din Spania. 7 cetățeni români au murit în dezastrul din VALENCIA și alți 3 sunt dispăruți

Bilanț sumbru în Spania. Cel puțin 219 MORȚI și 93 de persoane date dispărute după inundațiile devastatoare din țara cu peste 1.000.000 de români

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN