Prima pagină » Actualitate » Ministrul Apărării Sébastien Lecornu confirmă dezertările soldaților ucrainieni instruiți în Franța

Ministrul Apărării Sébastien Lecornu confirmă dezertările soldaților ucrainieni instruiți în Franța

Rene Pârșan
Ministrul Apărării Sébastien Lecornu confirmă dezertările soldaților ucrainieni instruiți în Franța
Foto Profimedia. Sebastien Lecornu, ministrul francez al Apărării

Armata franceză, care a format în Franţa o parte a Brigăzii ucrainene „Anne de Kiev”/„Ana de Kiev” înainte ca aceasta să plece pe front, a constatat „câteva zeci” de dezertări în timpul formării, potrivit Statul Major francez, iar un comandant ucrainean a recunoscut existenţa unor „probleme” în cadrul acestei unităţi, relatează BFMTV, preluat de news.ro.

„A existat un anumit număr de dezertări, dar care rămân foarte marginale având în vedere numărul persoanelor care au fost formate”, declara luni AFP un oficial din cadriul Statului Major francez.

Ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu a declarat miercuri, la postul Europe1, că este vorba despre „55 de dezertări în Franţa”. După formare, brigada a fost „dezmembrată” în funcţie de „nevoile tactice ucrainene”, în pofida lipsei de experienţă a acestor militari.

Statul Major ucrainean este principalul acuzat în acest scandal. Acuzat de destructurarea acestei brigăzi înainte ca ea să lupte, prin trimiterea pe front a unor militari care nu erau pregătiţi cu adevărat, provocând morţi inutile, dezertări, abandonări ale postului, analizează editorialistul de politică internaţională BFMTV Ulysse Gosset.

Brigada „Anne de Kiev”, dezmembrată pe front

Aproximativ 2.000 de oameni au fost formaţi în Franţa în această brigadă, numită în omagiul unei prinţese din Kiev care a devenit prinţesă a francilor, după ce s-a căsătorit cu Henric I al Franţei. Era vorba despre recruţi, fără nici o experienţă de luptă, supravegheaţi de 300 de cadre ucrainene.

Tot luni, comandantul Forţelor Terestre ucrainene Mihailo Drapatî a recunoscut că există „probleme” în cadrul acestei brigăzi, în urma unor dezvăluiri de presă despre cazuri de abuz de putere şi dezertări. „Suntem conştienţi de acest lucru. Au existat (probleme) la nivelul efectivelor, al formării şi în parte la nivelul personalului de comandament. Toate astea au fost recunoscute, analizate, s-au tras anumite concluzii”, a declarat el.

„Biroul de Anchetă al Statului studiază efectiv faptele prezentate în presă în cadrul procedurii penale angajate în virtutea articolelor privind” abuzul de putere şi dezertarea, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a acestei instanţe oficiale, Tatîana Sapian.

Carne de tun

Ucraina vrea astfel să minimalizeze dezertările şi să respingă pur şi simplu situaţia, în urma unor dezvăluiri ale jurnalistului ucrainean Iuri Butusov, potrivit căruia au dezertat 1.700 de oameni, dintre care 50 în Franţa. Jurnalistul acuza marţi, într-un lung mesaj postat pe Facebook, comandamentul militar ucrainean de eşecul formării iniţiale a brigăzii, despre care afirmă că s-a desfăşurat într-un „haos organizaţional complet”, şi de faptul că şi-a trimis militarii în alte unităţi pentru a „astupa găuri” în efective.

El scrie că ceea ce a mai rămas din brigadă a fost trimis la Pokrovsk, unul dintre cele mai „fierbinţi” sectoare pe frontul de est, iar comandantul brigăzii a fost demis din funcţie, la fel ca mai mulţi dintre subalternii acestuia.

Dezertări în prima linie

Potrivit jurnalistului ucrainean, brigada nu a fost echipată cu drone şi nici cu echipament de bruiaj electronic, instrumente devenite esenţiale unităţilor militare în acest război.

„Din cauza acestei atitudini criminale împotriva vieţii militarilor, a 155-a Brigadă (Motorizată) a suferit pierderi importante încă din primele zile”, acuză Iuri Butusov.

„Nu prea văd ce s-ar putea caracteriza ca abuz de putere”, a declarat, la rândul său, reprezentantul Statului Major francez. „În orice caz, nu s-a raportat nimic cu privire la staţionarea ucrainenilor în Franţa sau la ccea ce s-ar fi întâmplat în timpul acestor formări”, adaugă el.

90.000 de dosare de dezertare

În general, dezertările sunt în creştere în rândul armatei ucrainene, care se află în dificultate în mai multe puncte ale frontului şi sătule de conflictul lung.
Potrivit parchetului ucrainean, începând din 2022 s-au deschis cel puţin 90.000 de dosare cu privire la dezertare sau absenţă fără autorizaţie. O creştere puternică s-a întegistrat în 2024. În ultimele săptămâni, mai mulţi militari au anunţat în mod public că îşi abandonează postul într-o armată ucraineană slăbită, care a pierdut cel puţin 43.000 de militari, ucişi în lupte, şi alte zeci de mii daţi în prezent dispăruţi de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022.

Citiți și: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1047. Haos și dezertări în masă în armata lui Zelenski!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXTREMA dreaptă din Franța SCHIMBĂ tonul. Le Pen și Bardella condamnă MOSCOVA
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
BĂSESCU, pronostic INCREDIBIL. Cine va candida la PREZIDENȚIALE și cine va fi PREMIER
Click
Trucurile prin care românii reușesc să pună bani deoparte: „Poți să o faci o dată la 3 luni. Primești bonuri de masă cât pentru o săptămână”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania