Prima pagină » Știri politice » Crin Antonescu, mulțumit de deciziile Coaliției: „DATA alegerilor înțeleg că va fi formalizată în proxima ședință de guvern”

Crin Antonescu, mulțumit de deciziile Coaliției: „DATA alegerilor înțeleg că va fi formalizată în proxima ședință de guvern”

Crin Antonescu s-a declarat joi mulțumit de deciziile Coaliției privind calendarul alegerilor prezidențiale. Întrebat dacă solicitările sale au fost răspunse prin măsurile luate, fostul lider al PNL a afirmat: „Da, a fost stabilită o dată pentru alegeri, care, înțeleg, va fi formalizată în proxima ședință de guvern”.

„Cred că luni, nu știu exact, și, de asemenea, din discuțiile pe care le-am avut și cu domnul prim-ministru, și cu domnul președinte Bolojan, am înțeles că, într-un calendar pe care l-au pregătit, undeva până la sfârșitul lunii, începutul lunii februarie, aceste decizii să fie luate în forurile pe care statutul partidelor lor le au”, a spus candidatul Coaliției la Antena 3.

După o discuție de o oră și jumătate, miercuri, în cadrul Coaliției, liderii partidelor pro-europene au stabilit ca data alegerilor prezidențiale să fie 4 mai pentru primul tur și 18 mai pentru turul al doilea, conform unei informări transmise de PNL. (mai multe detalii AICI)


CITEȘTE ȘI:

Cseke Attila: „Noi avem un acord de COALIȚIE care stabileşte că vom avea un candidat comun”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Cancan.ro
Manelista Roxana, regină pe yachtul milionarului TINMAR care a dus-o acasă cu avion privat!
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Salina Turda se transformă spectaculos! Ce vor găsi turiștii la 115 metri sub pământ. Investiție de milioane de euro
Digi24
Unicul autobuz plutitor din România a eșuat pe uscat. Autoritățile riscă sancțiuni de milioane de euro EXCLUSIV
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ