Prima pagină » Actualitate » Medicament destinat bolilor pulmonare, vândut la SUPRAPREȚ, în România. Consiliul Concurenței a amendat compania producătoare

Medicament destinat bolilor pulmonare, vândut la SUPRAPREȚ, în România. Consiliul Concurenței a amendat compania producătoare

FOTO - Caracter ilustrativ

O companie austriacă a fost amendată de Consiliul Concurenței, după ce a vândut medicamente la suprapreț. Producătorul, care ar fi profitat de poziția dominantă din piața românească, a fost sancționat potrivit legii. Iată detaliile mai jos, în articol.

Este vorba despre un medicament destinat bolilor pulmonare. Conform informațiilor, în perioada 2017 – 2021, compania austriacă a limitat accesul pe piață al unui medicament (Spiriva), care era mai accesibil ca preț. Pacienții erau direcționați către achiziționarea unui alt medicament (Spiolto Respimat), mai scump. De asemenea, medicamentele sub subvenționate 50% de stat, ceea ce înseamnă că firma austriacă ar fi prejudiciat nu doar pacienții, ci și statul.

Compania austriacă a primit o amendă în valoare de 128.470.123 lei (25,81 milioane euro). Sancțiunea a fost aplicată, potrivit autorității, pentru „abuz de poziţie dominantă pe piaţa românească a medicamentelor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC)”.

Vezi și DECIZIE fără precedent la nivel înalt! Comisia Europeană, AMENDATĂ de Curtea de Justiție a UE. Motivul din spatele acestei hotărâri istorice

Consiliul Concurenței a amendat compania austriacă

„Autoritatea de concurenţă deţine indicii că firma a implementat unele strategii de marketing ce vizau ca, prin interacțiuni cu profesioniștii din domeniul sănătății, să influențeze prescrierea în favoarea medicamentului său, Pradaxa, din aria anticoagulantelor orale directe. În acest fel, s-a limitat dezvoltarea pieței și accesul pacienților la alte medicamente din această gamă.

De asemenea, Consiliul Concurenței deține indicii că firma a împiedicat intrarea pe piață a medicamentului generic al Spiriva, implementând o strategie de transfer a pacienților către Spiolto Respimat, produs inovativ având aceleși indicații terapeutice”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Concurenței.

Ambele medicamente sunt destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive, afecțiune din aria sistemului respirator.

Vezi și Marii jucători pe piața cimentului din România, acuzați de pact. Holcim contestă amenda Consiliului Concurenţei pentru politici neconcurențiale

Sursă foto: Envato – caracter ilustrativ
Sursă video: România TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia PLĂNUIEȘTE SĂ ATACE România în 2027! Amenințarea fără precedent!
Digi24
Fructul de toamnă bogat în fibre care susține digestia. Specialiștii explică ce beneficii are și care este porția recomandată
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
Olguța Vasilescu, pusă la punct de USR: Ca de la oltean la oltean, lăsați prostiile!
Click
Noi dezvăluiri despre relația dintre Mădălina Apostol și Cătălin Grozavu: „Degeaba se dă el mare”
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile militare de la 1 ianuarie! Pensionarii așteaptă decizia
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cine a inventat pașaportul și cine este considerat primul posesor cunoscut al unui document asemănător
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania