Prima pagină » Actualitate » Când se pot ÎNSCRIE copiii care încep clasa pregătitoare în 2025. Ministrul

Când se pot ÎNSCRIE copiii care încep clasa pregătitoare în 2025. Ministrul

Când se pot ÎNSCRIE copiii care încep clasa pregătitoare în 2025. Ministrul
Zile libere plătite pentru părinți, dacă se închid școlile și grădinițele / foto cu caracter ilustrativ

Mulţi părinți se informează deja cu privire la cerințele și procedurile necesare pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2025-2026, mai ales că Ministerul Educației a anunţat noi reguli pentru repartizarea elevilor în noul an şcolar.

Astfel, copiii din clasele zero, a cincea şi a noua vor fi distribuiţi în urma unei trageri la sorţi sau în ordine alfabetică, potrivit observatornews.ro.

Așadar, din toamnă, procedura de formare a claselor şi de distribuire a profesorilor se schimbă. Mai precis, la clasa pregătitoare, clasa a V-a şi chiar la clasa a IX-a, clasele trebuie făcute în ordine alfabetică sau prin tragere la sorţi. Asta înseamnă că elevii de clasa a V-a au şanse să aibă alţi colegi, faţă de cei din ciclul primar.

Copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025 inclusiv, sunt eligibili pentru înscriere. De asemenea, copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 pot fi înscriși, dar este necesară o recomandare eliberată de grădiniță sau o evaluare din partea Centrului Județean/Municipal de Resurse și Asistență Educațională.

În ceea ce îi priveşte pe copiii care nu au frecventat grădinița sau s-au întors recent din străinătate, evaluarea efectuată de Centrului Județean sau de către Municipal de Resurse și Asistență Educațională devine obligatorie pentru a stabili pregătirea lor pentru începerea școlii.

Procedura presupune următorii paşi:

  • Depunerea unei cereri de evaluare de către părinți;
  • Organizarea evaluării în centre desemnate, de obicei în grădinițe sau la sediul CJRAE/CMBRAE;
  • Emiterea unei recomandări pentru înscrierea copilului în clasa pregătitoare sau, în cazuri rare, în grupa mare de grădiniță.

Documente necesare pentru înscriere:

Pentru completarea dosarului, părinții vor avea nevoie de:

  • Cererea-tip de înscriere (disponibilă online și la unitățile de învățământ);
  • Actul de identitate al părintelui/tutorelui legal (original și copie);
  • Certificatul de naștere al copilului (original și copie);
  • Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este necesar);
  • Alte documente relevante care atestă îndeplinirea criteriilor generale sau specifice, dacă este cazul.

FOTO – Caracter ilustrativ: Envato

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi