Prima pagină » Actualitate » Adrian Câciu, despre planurile GUVERNULUI privind sediile ministerelor: „Clădiri ale statului în care ministerele să se mute. NU mai plătești chiria”

Adrian Câciu, despre planurile GUVERNULUI privind sediile ministerelor: „Clădiri ale statului în care ministerele să se mute. NU mai plătești chiria”

Ruxandra Radulescu
Adrian Câciu, despre planurile GUVERNULUI privind sediile ministerelor:

Fostul ministru al Investiţiilor de Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că statul român plăteşte, anual, chirii în valoare de peste o sută de milioane de euro, pentru sediile diverselor instituţii publice. Acesta a mai dezvăluit că numai Ministerul Fondurilor Europene plăteşte, pentru sediul său din nordul Capitalei 2,4 milioane de euro anual.

„În patru luni de zile, Guvernul ar putea – şi nu dau eu teme Guvernului, dar discutăm principial – să identifice o serie de clădiri ale statului în care toate ministerele şi agenţiile, acelea care vor rămâne în urma reorganizării, să se mute. Nu mai plăteşti cheltuieli cu chiria. Sunt foarte multe instituţii care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situaţia, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche. (…) Din ce ştiu s-a făcut ceva de genul (o centralizare privind imobilele – n.r.) şi e peste suta de milioane de euro nivelul anual al chiriilor plătite de stat. Vorbim de tot, de la clinici medicale până la sedii de instituţii, agenţii, sucursale şi tot”, a afirmat Adrian Câciu într-o emisiune difuzată sâmbătă după amiază de Digi 24.

Adrian Câciu a explicat că Ministerul Fondurilor Europene plătea, pe vremea când el era la conducerea ministerului, o chirie în valoare de 200.000 de euro pe lună, într-un imobil din zona de nord a Capitalei, care a fost închiriat din anul 2018.

Fostul ministru a mai precizat că plata chiriei era decontată din fonduri europene, „dar asta nu te încălzeşte, pentru că acea chirie putea fi folosită în alt proiect”.

Adrian Câciu a menționat că „sunt nişte dezvoltatori imobiliari care trăiesc bine” din această chirie, adăugând că prin demararea procedurilor de renunţare la sediul închiriat colegi de-ai săi din Guvern i-au spus că „are ţintă pe spate”.

Fostul ministru a afirmat că în 2024, a demarat procedura de identificare a unui imobil al statului care să fie renovat sau, după caz, achiziționat, din fonduri europene și care să poată servi drept nou sediu al Ministerului Fondurilor Europene.

„Dacă acest model ar putea fi la nivel guvernamental, şi nu numai, că vorbim şi de deconcentrate, şi de instituţii la nivel local, ar fi o economie”, a adăugat Adrian Câciu. Fostul ministru spune că statul român „cu siguranţă” deţine, prin diversele sale instituţii, un patrimoniu imobiliar care ar permite funcţionarea propriilor instituţii în sediile lor.

Citește și:

G4Media MINTE! Cine este, de fapt, proprietarul clădirii în care se află sediul Ministerului Fondurilor Europene

A fost stabilită componența viitorului Guvern/ Marcel Ciolacu: „Crin Antonescu, una dintre variantele de candidat comun”

Negocierile pentru formarea noului GUVERN s-au încheiat. Marcel Ciolacu, dorit pentru funcția de premier

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli