Prima pagină » Actualitate » Recompensă URIAȘĂ pentru descifrarea unui cod antic din Valea Indusului. Este vorba de o misterioasă scriere a civilizației din zona respectivă

Recompensă URIAȘĂ pentru descifrarea unui cod antic din Valea Indusului. Este vorba de o misterioasă scriere a civilizației din zona respectivă

Recompensă URIAȘĂ pentru descifrarea unui cod antic din Valea Indusului. Este vorba de o misterioasă scriere a civilizației din zona respectivă

Guvernul statului indian Tamil Nadu a anunțat o recompensă în valoare de 1 milion de dolari pentru orice persoană care reușește să descifreze o misterioasă scriere a civilizației din Valea Indusului, un cod antic care a rămas nedescifrat.

Specialistul în informatică Rajesh PN Rao spune că primește, săptămânal, e-mailuri de la persoane care susțin că au descifrat un mister arheologic care îi pune în dificultate pe cercetători de generații întregi, scrie BBC.

Acești „criptografi” autoproclamați – de la ingineri și IT-iști la pensionari și funcționari fiscali – provin în mare parte din India sau sunt de origine indiană, locuind în străinătate, și toți sunt convinși că au rezolvat enigma respectivă, o combinație de semne și simboluri.

„Susțin că au rezolvat misterul și că «acest caz este închis»,” spune Rao, profesor la Universitatea din Washington și autor al unor studii recenzate despre scrierea Indusului.

Ministrul-șef al statului Tamil Nadu din sudul Indiei, MK Stalin, este cel care a anunțat – recent – recompensa, iar acest lucru a dezvoltat un mare interes în rândul populației.

Civilizația Indusului, sau Harappană, una dintre cele mai timpurii societăți urbane din lume, a apărut în urmă cu 5.300 de ani, pe teritoriul actual al Indiei de nord-vest și Pakistanului. Fermierii și comercianții săi au trăit în orașe fortificate, construite din cărămizi arse, prosperând secole la rând.

Motivele declinului brusc al acestei civilizații rămân necunoscute, fără dovezi clare de război, foamete sau dezastre naturale, dar cel mai mare mister al său rămâne o scrierea nedescifrată, care lasă limba, guvernarea și credințele acestui popor ascunse sub vălul timpului.

Mai mulți lingviști, oameni de știință și arheologi au încercat, de peste o sută de ani, să descifreze scrierea Indusului, iar teoriile o leagă de vechile scrieri Brahmi, limbile dravidiene sau indo-ariene, sumeriană și chiar de simboluri politice sau religioase, dar până acum niciuna nu a avut succes.

„Scrierea Indusului este probabil cel mai important sistem de scriere nedescifrat,” spune Asko Parpola, un indolog de renume.

Scrierea Indusului constă în semne și simboluri găsite pe aproximativ 4.000 de artefacte, inclusiv sigilii, vase și tablete, textele fiind scurte – în medie, cinci semne – și nu există inscripții lungi pe pereți, tablete sau plăci de piatră.

Sigiliile pătrate, des întâlnite, prezintă linii de semne deasupra unui motiv central – adesea un animal, cum ar fi un unicorn – și un obiect misterios. Cu toate acestea, semnificația acestora rămâne necunoscută.

Un alt obstacol major este absența unui artefact bilingv, cum ar fi Piatra Rosetta, care a ajutat la descifrarea hieroglifelor egiptene. Acum, cercetătorii recurg la știința calculatoarelor pentru a aborda acest puzzle antic.

Nisha Yadav, cercetător la Institutul de Cercetare Fundamentală Tata din Mumbai, colaborează cu experți precum Rao pentru a analiza statistica și structura scriptului folosind tehnici de învățare automată. Aceștia au descoperit modele interesante, după ce au analizat un set digitalizat de date al semnelor Indusului.

Astfel, 67 de semne reprezintă 80% din scriere, iar cel mai frecvent semn seamănă cu un vas cu două mânere.

Un model de învățare automată a fost creat pentru a reconstitui textele ilizibile sau deteriorate, deschizând astfel calea pentru cercetări viitoare.

„Înțelegerea noastră este că scrierea este structurată și există o logică de bază,” spune Yadav.

Rao menționează alte scripturi antice, cum ar fi Proto-Elamitul (Iran), Linear A (Creta) și Etrusca (Italia), a căror limbă de bază este necunoscută.

Altele, precum Rongorongo (Insula Paștelui) și Zapoteca (Mexic), au limbi cunoscute, dar simbolurile lor rămân enigmatice.

În India, anunțul ministrului MK Stalin vine pe fondul unui studiu recent care leagă semnele Indusului de graffiti găsite în Tamil Nadu.

Cercetătorii K Rajan și R Sivananthan au analizat peste 14.000 de fragmente de ceramică – din 140 de situri – găsin asemănări între semnele din sudul Indiei și cele ale Indusului.

Unii cred că MK Stalin încearcă să se prezinte ca un susținător al moștenirii culturale tamile, contracarând influența partidului BJP de la Delhi. Totuși, cercetătorii sunt sceptici că premiul va fi revendicat curând.

„Ce au scris oamenii din Indus? Aș vrea să știu”, este îndemnul lui Yadav, potrivit Antena 3.

FOTO: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică pe aeroporturile din Europa! Zeci de avioane, amenințate cu bombă într-o singură zi. Ce suspectează experții în securitate
Digi24
Ce se știe despre gruparea Statul Masculin, care a revendicat valul de amenințări cu bombe care vizează zboruri din Europa
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!