Douglas Macgregor, fost consilier al Pentagonului din primul mandat al președintelui Donald Trump, susține că CIA-ul se implică direct în acțiuni menite să mențină globaliștii la conducerea Europei.
Acesta a afirmat, săptămâna aceasta, în cadrul podcastului realizat de comentatorul politic Glenn Diesen – Greater Eurasia, că „există agenți CIA care depun eforturi susținute, dispunând de sume uriașe de bani, de înțelegere și de cunoștințe, în Germania, de exemplu, pentru a menține la putere guvernul globalist condus de Merz“.
Macgregor mai susține că CIA acționează „pe cont propriu“.
„Este o organizație rebelă. În multe cazuri, se autofinanțează. Face ce vrea și când vrea, indiferent de ce i se spune. Trebuie să țineți cont de acest lucru. CIA este puternic implicată în Europa pentru a împiedica schimbările de natură despre care discutăm. Prezența sa acolo are rolul de a susține globalistii aflați la putere.“
„GLENN DIESEN: Considerați că AfD conduce, în esență, o mișcare europeană mai amplă, care se îndepărtează de structurile actuale organizate în jurul UE și NATO? Pentru că vedem opoziție în multe țări, dar mi-e greu să-mi imaginez că Le Pen ar putea să conducă nu doar Franța, ci și părți mai mari din Europa, sau Marea Britanie, de altfel. Se pare că aveți nevoie – ați avut nevoie – ca Germania să-și schimbe într-un fel cursul pentru a trage restul continentului după ea. (…)
Știu că ai criticat faptul că Strategia de Securitate Națională a SUA nu părea să fie chiar o strategie, ci făcea aproape referire la încurajarea unei schimbări de regim pentru a-i îndepărta pe oameni precum Merz sau pe cei de teapa lui și a-i înlocui, mai mult sau mai puțin, cu oameni precum cei din AfD. Credeți că SUA ar face efectiv acest lucru sau ar împiedica un astfel de scenariu?
DOUGLAS MACGREGOR: Ei bine, hai să începem mai întâi cu Franța. Franța, în mod interesant, deși face parte din vârtejul mai larg al schimbărilor din Europa și are obiceiul de a fi, de obicei, prima la rând când vine vorba de schimbări revoluționare, este de fapt izolată, în ceea ce privește mișcările și acțiunile politice de pe teritoriul său, de restul continentului. Acest lucru nu este valabil pentru Germania. Nu este valabil pentru Polonia. Nu este valabil pentru Austria, Ungaria sau Republica Cehă. Nu este valabil pentru Suedia.
Dacă ne uităm la așa-numiții naționaliști – și eu îi consider pe acești oameni naționaliști în sensul cel mai patriotic al cuvântului, adică oameni care doresc să-și păstreze și să-și susțină țările, culturile, identitățile și așa mai departe –, vedem că, în întreaga Europă, odată ce trecem de Franța, toate aceste entități sunt interconectate. Ele sunt legate între ele în diferite grade.
Sunt optimiști sau pesimiști, în funcție de locul în care te afli. Dar, în acest moment, naționaliștii din Polonia, cei din Germania, cei din Ungaria, Austria și Republica Cehă comunică între ei. Iar în Suedia, toți aceștia împărtășesc o agendă similară. Toți doresc să scape de problema globalismului.
Acum, când te vei întoarce în Statele Unite – și acesta este un aspect important, sincer vorbind –, documentul strategic la care te referi este total irelevant pentru ceea ce discutăm, deoarece există această organizație cunoscută sub numele de Agenția Centrală de Informații (CIA), care, din motive pe care nu le putem detalia aici – nu avem timp –, acționează, în esență, pe cont propriu. Este o organizație rebelă. În multe cazuri, se autofinanțează. Face ce vrea și când vrea, indiferent de ce i se spune. Trebuie să țineți cont de acest lucru.
Situația aceasta durează de mult timp. Eisenhower (Dwight D. Eisenhower – al 34-lea președinte al SUA și general de armată) s-a confruntat cu această problemă. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o ține sub control. Kennedy (John F. Kennedy) s-a confruntat cu ea după ce a devenit președinte. A pierdut controlul asupra ei.
Nu cred că, după Kennedy, cineva a încercat cu adevărat să se ocupe de această problemă și să readucă CIA sub controlul șefului executivului, cel puțin nu până la Nixon. El nu a reușit. Carter a făcut câteva schimbări modeste, cu intenții bune, dar care nu au dat rezultate. De atunci, nu cred că cineva a mai făcut vreun demers sistematic pentru a contesta CIA ca entitate.
CIA este puternic implicată în Europa pentru a împiedica schimbările de natură despre care discutăm. Prezența sa acolo are rolul de a susține globalistii aflați la putere. Există agenți CIA care depun eforturi susținute, dispunând de sume uriașe de bani, de înțelegere și de cunoștințe, în Germania, de exemplu, pentru a menține la putere guvernul globalist condus de Merz. Trebuie să înțelegem acest lucru.
Motivul pentru care am vrut să subliniez acest aspect este că există această idee conform căreia așa-numiții „trolli ruși” ar fi peste tot, încercând să ajute partidul AfD. Trebuie să fiu sincer cu tine. Rușii se pricep destul de bine la multe lucruri, dar nu atât de bine pe cât ai speră în ceea ce privește înțelegerea politicii interne, a structurilor, a mișcărilor și a oamenilor din Europa de Vest și, cu siguranță, nu în Statele Unite.
Fără îndoială că există și astfel de cazuri, dar nu la scara celor în care este implicată CIA-ul sau a organizațiilor-paravan care încă mai există, precum Fundația Națională pentru Democrație și așa mai departe.
Aceste entități sunt dedicate cauzei globaliste și agendei globaliste, lucruri la care mă opun și la care milioane și milioane de europeni se opun din ce în ce mai mult. Dar ele dispun de bani și de influență, așa că va fi o luptă. Și nu cred că va fi ușor de câștigat. Din păcate, nu cred că se poate câștiga doar la urne.
Așadar, mă aștept – și am mai spus asta și înainte – la ceva de amploarea revoluțiilor din 1848. Dar diferența esențială este că actualele guverne europene nu dețin controlul asupra forțelor armate și asupra… în măsura în care acest lucru era valabil în 1848. Regele Prusiei, împăratul Austriei, oricine ar fi fost, țarul Rusiei putea apela la armată, care era absolut și fără echivoc loială coroanei, și să spună: „Înăbușiți revolta, opriți-o.” Și totul se termina. Asta nu mai există în prezent.
Asta nu înseamnă că cei aflați la vârf nu simpatizează cu globaliștii care i-au propulsat la putere. Mă refer la ofițerii de rang înalt din diferite structuri militare, dar nu și la restul personalului militar.
Așadar, ne așteaptă o perioadă grea. Abia a început. Și, desigur, le urez tot ce e mai bun unor oameni precum Alice Weidel, dar cred că trebuie să înțelegem că ea este doar primul val. Vor urma numeroase valuri care vor cuprinde Europa în anii următori, pentru a repara pagubele și distrugerile pe care globaliștii le-au adus continentului european.“
Douglas Macgregor a fost consilier al secretarului interimar al apărării, Christopher Miller, pentru o perioadă foarte scurtă, de mai puțin de trei luni, între 11 noiembrie 2020 și ianuarie 2021. El a fost numit de președintele Donald Trump pe finalul mandatului acestuia, având ca misiune principală sprijinirea planului de retragere rapidă a trupelor americane din Afganistan. Mandatul său s-a încheiat odată cu plecarea administrației Trump de la Casa Albă.