Prima pagină » Actualitate » Fenomen neobișnuit la malul mării. Ploile abundente și valurile au schimbat profilul plajei din stațiunea MAMAIA

Fenomen neobișnuit la malul mării. Ploile abundente și valurile au schimbat profilul plajei din stațiunea MAMAIA

FOTO - Captură video

Peisaj neobișnuit pe litoral, la Mamaia, în urma furtunilor din ultimele luni. Ploile, vântul și valurile au schimbat plaja. În unele locuri, marea s-a retras câteva zeci de metri.

S-au creat niște insule, a rămas nisipul în locul apei, pentru că vântul a suflat pentru mai multe zile din direcția vest, adică dinspre mal spre țărm și a creat aceste zone de uscat, practic în mijlocul mării.

Vorbim despre fenomene meteo tot mai intense, care au loc la malul mării și care schimbă și profilul plajei. Ne amintim că în luna decembrie am avut vânt care a suflat chiar și cu 100km/h și valurile au fost foarte înalte. Un nou record, 7,5 m, a fost cel mai înalt val măsurat la Constanța, față de 6,5 m… cât era recordul de până acum.

În zona de la intrarea în stațiunea Mamaia, vorbim de un fenomen combinat, pentru că profilul plajei s-a schimbat și din cauza faptului că și vântul puternic au făcut ca o cantitate foarte mare de apă să ajungă pe plajă dinspre Lacul Siutghiol și asta a făcut ca nisipul din această zonă să fie spălat.

A amplificat fenomenul de cliffing, o eroziune costieră care este neobișnuită prin amplitudinea pe care a avut-o în această perioadă. Este schimbat, așadar, profilul plajei, pare că s-a creat o nouă faleză.

Practic, apa a mușcat din nisip și a amplificat acest fenomen de roziune costieră. Angajații de la Apele Române Dobrogea Litoral sunt prezenți pe plajă cu utilaje, însă deocamdată nu intervin, pentru că mai e până la primăvară și este posibil ca alte furtuni puternice să nu ne ocolească aici, pe litoral.

Dincolo de aceste aspecte meteo, să știți că peisajul este unul spectaculos, pentru că nu poți întotdeauna să te plimbi, de exemplu, pe nisip, în zone în care până acum era apă.

Așa că cine are ocazia să dea o fugă la malul mării în aceste zile, poate să aleagă zona de la intrarea în stațiunea Mamaia, pentru a putea admira acest peisaj creat de natură, notează Euronews România.

FOTO – Captură video: Euronews România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Prima țară din Uniunea Europeană în care minorii nu mai au acces la rețelele de socializare