Prima pagină » Actualitate » Trenurile CFR Călători, anulate de Ordonanța „trenuleț”/ Ceferiștii amenință cu GREVA spontană dacă nu se repun în circulație

Trenurile CFR Călători, anulate de Ordonanța „trenuleț”/ Ceferiștii amenință cu GREVA spontană dacă nu se repun în circulație

Luiza Dobrescu

Angajații CFR amenință cu greva spontană, dacă nu se vor repune în circulație trenurile de călători anulate la începutul acestui an. Aceștia vor ca măsura să intre în vigoare începând cu 1 februarie 2025. Aceștia mai solicită guvernanților  acordarea contribuției suplimentare pentru condiții de muncă speciale, susțin liderii sindicali feroviari. 

Ceferiștii, prin vocea liderului sindical Rodrigo Gabriel Maxim, au declarat că vor declanșa o grevă spontană dacă nu vor fi reluate, începând cu 1 februarie 2025, trenurile de călători care au fost anulate prin Ordonanța „trenuleț”. Angajații CFR au fost printre cei care s-au aflat, de Ziua Unirii, în Piața Victoriei și au protestat:

„Contra neaplicării art. 28(1) lit. l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii din România și  contra Ordonanței Trenulețul care distruge CFR CĂLĂTORI și. CNCF,,CFR,,SA și care obligă managerii acestor unități feroviare să scadă nejustificat veniturile lunare ale ceferiștilor in anul 2025 și care provoacă măsuri de reorganizare și de concedieri colective în anul 2025 etc.”, după cum au transmis aceștia prin intermediul Facebook.

Sindicaliștii vor reluarea trenurilor de la 1 februarie

Liderii sindicali au mai spus, printr-un comunicat, că unitățile feroviare vor fi ajustate de concedieri colective nejustificate.
„Acum la început de an 2025 când se vrea că la unitățile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători și când se anulează nejustificat trenuri de călători ale CFR CĂLĂTORI din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a anului 2025 , ceferistii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 01 februarie 2025 în circulație toate terenurile de călători anulate de CFR CĂLĂTORI după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de Tren pe anul 2025 și dacă această repunere în circulație nu se face împreună cu aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii care prevede de la 01 septembrie 2024 unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale la ceferiștii ce sunt incadrati la Siguranța Circulației”, după cum reiese din comunicat.

Ordonanța face imposibilă activitatea CFR Călători

Sindicaliștii au explicat, prin intermediul altei postări de pe pagina Clubul CFR-iștilor, că Ordonanța „trenuleț” aduce activitatea de transport feroviar de călători într-o situație fără ieșire în privința drepturilor personalului angajat.
„Exemplu de un drept CFR interzis este acela de interzicere efectuare de ore suplimentare la CFR CĂLĂTORI începând cu luna ianuarie 2025 și compensarea orelor suplimentare începând cu ianuarie 2025 pentru octombrie 2024 , deși în anul 2024 s-au plătit același număr de ore suplimentare și Noul Ministru al Finanțelor declara că nu vor scădea veniturile lunare in anul 2025 față de veniturile lunare din anul 2024 și totuși la CFR CĂLĂTORI prin neplata orelor suplimentare și prin compensări scade venitul lunar începând cu luna ianuarie 2025 cu cel puțin 40%. Anul trecut în 2024 s-au pensionat foarte multi ceferiști din funcțiile de execuție și s-au tăiat toate posturile vacante crescând astfel lipsa de mecanici de locomotivă și șefi tren etc ,iar anul acesta in 2025 continuă să se pensioneze alți ceferiști din funcțiile de execuție și se interzice prin Ordonanța Trenulețul angajări în acest an 2025, dar se interzice practic și efectuarea de ore suplimentare deoarece nu se pot compensa și deoarece prin Ordonanța Trenulețul se interzice plata orelor suplimentare , dar și angajarea de mecanici de locomotivă și se va trece la anulari masive de trenuri de călători ale CFR CĂLĂTORI pe așa zisul motiv fals și nefondat, de a nu se efectua ore suplimentare și se afectează astfel grav mobilitatea românilor”, relatează liderul sindical Rodrigo Gabriel Maxim.

CITEȘTE ȘI:

Șeful Cancelariei premierului, Ștefan Radu Oprea: La nivelul Guvernului va fi făcută o nouă evaluare la rectificarea bugetară din acest an

PROTEST la Guvern al sindicatului MERIDIAN/Protestatarii se retrag din cauză că nu vor să fie asociați cu susținătorii lui Călin Georgescu

Minerii, pensionarii, sindicaliștii, silvicultorii, siderurgiștii și rezerviștii ies în stradă pentru a protesta împotriva „ordonanței Trenuleț”

PROTEST în fața Guvernului, de Ziua Unirii. Ordonanța-trenuleț este „cartoful fierbinte” / 30.000 de persoane așteptate, trafic resistematizat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!