Prima pagină » Actualitate » Muzeul Brukenthal, din Sibiu, își ÎNCHIDE temporar sediile, în urma jafului din Olanda. Ce pun la cale șefii instituției

Muzeul Brukenthal, din Sibiu, își ÎNCHIDE temporar sediile, în urma jafului din Olanda. Ce pun la cale șefii instituției

Muzeul Brukenthal, din Sibiu, își ÎNCHIDE temporar sediile, în urma jafului din Olanda. Ce pun la cale șefii instituției
Muzeul Brukenthal din Sibiu

Sediile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au fost închise temporar. Conducerea instituției a luat decizia ca urmare a jafului din Olanda. Sediile sunt închise în perioada 27-31 ianuarie.

Muzeul Național Brukenthal a trecut printr-un jaf asemănător celui de la muzeul din Olanda, în anul 1968.

Campanie demarată la Muzeul „Brukenthal”

Reprezentanții Muzeului Național Brukenthal anunță că au demarat o campanie „pentru susținerea muzeelor și angajaților acestora, de conștientizare și atenționare cu privire la protejarea patrimoniului cultural național”.

„Între 27 ianuarie și 31 ianuarie 2025, conducerea Muzeului Național Brukenthal a luat hotărârea închiderii sediilor instituției. În această perioadă va fi desfășurată o campanie pentru susținerea muzeelor și angajaților acestora, de conștientizare și atenționare cu privire la protejarea patrimoniului cultural național.

Muzeul va găzdui o serie de discuții focalizate pe problemele de securitate și siguranță a patrimoniului; totodată, vom realiza informări în mediul online și prin distribuire de pliante în susținerea unui proces de conștientizare a publicului asupra importanței patrimoniului cultural și a importanței muzeelor care depozitează, conservă, restaurează, cercetează, expun și promovează piesele deținute”, au transmis reprezentanții instituției din Sibiu pe Facebook.

Deschis în 1817, Muzeul Național Brukenthal este cea mai veche instituție muzeală din România, având cea mai importantă colecție de artă europeană.

De asemenea, muzeul are cea mai vastă colecție din țară, peste 1,6 milioane de piese, și administrează atât piese ale statului român cât și piese ale Parohiei Evanghelice CA din Sibiu, retrocedate în anul 2005 și aflate în comodat în cadrul instituției muzeale.

Jaf la „Brukenthal”, în 1968

Muzeul Național Brukenthal a trecut printr-un eveniment asemănător celui din Olanda în anul 1968. Atunci au fost furate opt tablouri, dintre care au mai fost recuperate doar patru.

A fost cel mai mare furt de opere de artă din România, au spus cei de la muzeul sibian, care au tras mai multe semnale de alarmă. Ei arată că jaful celor patru piese din colecția Muzeului Național de Istorie a României nu este singurul din ultimii ani, atât în Olanda cât și în Europa.

În context, cei de la Sibiu propun o serie de măsuri.

„1. În mai multe rânduri conducerea Muzeului Național Brukenthal a subliniat importanța asigurării pazei patrimoniului cultural național cu efective ale Ministerului Afacerilor Interne;

2. Avem nevoie de investiții majore în ceea ce înseamnă sistemele de siguranță. La Muzeul Național Brukenthal, în ultimii 3 ani, am acordat o atenție deosebită schimbării sistemelor vechi, amplasării de noi camere, ș.a. Mai mult decât atât, peste 20% din bugetul total al instituției este direcționat către firma de pază și securitate;

3. Avem nevoie de amenajarea și reconfigurarea depozitelor, cu toate elementele necesare: detectoare de fum, de mișcare, antiefracție etc. Decidenții politici trebuie să înțeleagă că nu vorbim despre colecții private ci despre mărturii ale existenței noastre pe acest pământ. Vorbim despre patrimoniul național, istoria și mândria țării noastre!

Anul trecut, Muzeul Național Brukenthal, împreună cu reprezentanții ISU, au desfășurat cea mai importantă acțiune de acest fel din istoria muzeului. Scenariul exercițiului a simulat un incendiu izbucnit într-o încăpere a muzeului, fiind necesară o intervenție rapidă și eficientă pentru a limita pagubele și a asigura siguranța personalului și vizitatorilor;

4. Încă din anul 2015, Muzeul Național Brukenthal a desfășurat campania de conștientizare „White Palace – Dark Story”, privind starea de conservare a Palatului Brukenthal, mai ales în privința elementelor decorative din piatră.
Avem nevoie să restaurăm la standarde profesionale clădirile în care deschidem expozițiile și organizăm depozitele.

De asemenea, cerem Direcțiilor Județene de Cultură, specialiștilor și arhitecților o abordare rațională în înțelegerea faptului că unele investiții în clădirile monument istoric, cum ar fi închideri centralizate, uși profesionale, sisteme, trebuie amplasate. Nu dărâmăm și distrugem patrimoniul imobil, dar unele lucrări sunt necesare!

Investițiile în restaurarea muzeelor din România trebuie să fie prevăzute într-un plan multianual, strategic ținându-se cont de patrimoniu deținut și de necesități!;

5. Instituțiile muzeale au nevoie de personal calificat care să continue munca de conservare, cercetare și restaurare a patrimoniului deținut. Investiția în cultură este o investiție pentru viitor!;

Trebuie să existe o salarizare demnă, pe măsura răspunderii avute de personalul din muzeele cu un patrimoniu național și universal. De asemenea, trebuie să existe o diferență între salariul unui angajat în cadrul unui muzeu cu piese de importanță universală și altul din cadrul unui muzeu de importanță locală;

6. Evenimentul din Olanda este unul tragic. Însă acest eveniment trebuie să ne responsabilizeze și să nu ne ducă spre altă extremă. Să fim puși în situația ca patrimoniul cultural să nu mai fie expus și să nu mai fie prezentat în alte locuri, în țară și străinătate. Trebuie să luăm toate măsurile necesare.

Lucrul acesta a fost dovedit prin expozițiile importante pe care Muzeul Național Brukenthal le-a organizat în ultimii 3 ani:

  • Brukenthal exclusive la ArtSafari
  • Tițian la Iași, Capodopere ale artei europene la Suceava
  • Aurul de la Brukenthal la ArtSafari
  • Capodopere. Arta din România, de la clasic la contemporan la Iași și Slatina;

7. În premieră, anul acesta Muzeul Național Brukenthal se pregătește de o colaborare inedită cu Galeria Borghese din Roma. Au fost deja începute discuții; se încearcă îndeplinirea tuturor cerințelor pentru condiții optime de siguranță și expunere a valoroaselor lucrări”.

Concluzia pe care o trag reprezentanții Muzeului Național Brukenthal este aceea că „abuzurile asupra operelor de artă sunt o oglindire a abuzurilor pe care oamenii le exercită unii asupra altora. Atunci când o pictură este furată sau distrusă nu doar proprietarul este păgubit ci generații la rând de vizitatori. Avem nevoie de autostrăzi, de spitale, de școli dar avem nevoie și de investiții în muzee”.

CITEȘTE ȘI:

Ce prevede CONTRACTUL de asigurare al tezaurului dacic furat de la muzeul din Olanda. Document integral

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție