Prima pagină » Știri externe » TRAGEDIE în India. Mai multe persoane au murit în urma unei busculade produse la unul dintre cele mai mari evenimente religioase din lume

TRAGEDIE în India. Mai multe persoane au murit în urma unei busculade produse la unul dintre cele mai mari evenimente religioase din lume

Mai multe persoane murit în urma unei busculade produse la cea mai mare adunare religioasă din India, miercuri dimineața.

Totul s-a petrecut în cadrul festivalului hindus Kumbh Mela, în orașul Prayagraj. Zeci de milioane de credincioși participă la festival, care implică, printre altele, scufundarea pelerinilor în râul din localitate, considerat sfânt.

Potrivit martorilor, se pare că o barieră de protecție a cedat în timp ce zeci de oameni se îndreptau spre râu pentru a face baie. Momentul a produs panică în rândul participanților, motiv pentru care oamenii s-au călcat, pur și simplu, în picioare.

Reprezentantul unui spital local a declarat pentru CNN că cel puțin 14 cadavre au ajuns deja la morga instituției medicale. De asemenea, cel puțin 20 de persoane au fost rănite și internate în spital.

Autoritățile indiene nu au comunicat încă în mod oficial numărul victimelor. Premierul Narendra Modi a recunoscut decesele într-un discurs susținut miercuri, spunând că incidentul grav „a dus la pierderea unor suflete virtuoase, iar unele persoane au fost, de asemenea, rănite”.

„Exprim sincere condoleanțe familiilor afectate și mă rog pentru recuperarea rapidă a răniților”, a adăugat Modi. El a mai spus că este „în permanentă legătură” cu guvernul statului Uttar Pradesh, unde s-a produs tragedia.

Ce este acest festival

Potrivit Al Jazeera, Mahakumbh Mela, sau Festivalul Marelui Ulcior, este unul dintre cele mai importante momente din calendarul religios hindus, iar până la 400 de milioane de pelerini ar urma să participe în total la acest festival, care se încheie pe 26 februarie.

Festivalul se desfășoară pe un teren de peste 4.000 de hectare, unde au fost ridicate corturi improvizate pentru a găzdui pelerinii. Miercuri marchează una dintre cele mai sfinte zile ale festivalului de șase săptămâni, pelerinii participând la ritualul de curățare a păcatelor, la confluența fluviilor Gange și Yamuna.

Oficialii i-au îndemnat pelerini să stea departe de apă, după incidentul de miercuri dimineața.

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce europenii nu au încredere în alimentele dezvoltate cu tehnologii inovatoare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră