Prima pagină » Comunicate de presă » „Țăndări”, comedia regizată de Bogdan Naumovici, pe primul loc în box office

„Țăndări”, comedia regizată de Bogdan Naumovici, pe primul loc în box office

„Țăndări”, comedia regizată de Bogdan Naumovici, pe primul loc în box office

Comedia „Țăndări”, regizată de Bogdan Naumovici, a debutat pe primul loc în box office după ce a reușit să atragă, în primele zile petrecute în cinematografele românești, după lansarea din 28 ianuarie, încasări de 528.496 lei.

Filmul îi are în distribuție pe Alin Florea, Constantin Florescu, Nicodim Ungureanu, Cristian Bota, Dan Badea, Sergiu Costache, Carmen Tănase, Andreea Samson, Alexandru Conovaru, Cătălin Neamțu, Adriana Mârnea, Maria Radu, Gabriel Spahiu, Cosmin Natanticu, Robert Tudor, Alin Aronovici, Puiu Lăscuș, iar muzica este semnată de Damian Drăghici.

„Am făcut aproape 30 de ani doar publicitate, adică am fost separat de public prin ecranul televizorului. Acum e prima dată când stau alături de public, în sala de cinema, și îl văd în direct cât și la ce râde, ce îi place, la ce aplaudă. Mă bucură și mă onorează faptul că am lansat filmul „Țăndări” direct pe locul 1 la numărul de spectatori după primul weekend, dar și mai tare m-a bucurat să văd oamenii râzând din toată inima și ieșind de la film cu un ditamai zâmbetul pe față. Pentru asta a meritat tot efortul, atât al meu, dar și al unei echipe minunate, al unor actori dăruiți și profesioniști, al tuturor oamenilor care au pus umărul la producția, promovarea, distribuția filmului „Țăndări”. Mulțumesc oamenilor care au venit să-l vadă și îi rog, dacă le-a plăcut, să-l recomande tuturor apropiaților, pentru că filmul românesc independent are nevoie de spectatori în sala de cinema. Mă înclin!”, a declarat Bogdan Naumovici.

„Țăndări” este produs de Laura Baron (Hi-Fi Production) și distribuit de Forum Film în 83 de cinematografe din 50 de orașe.

  ȚĂNDĂRI – Trailer Oficial – 2025

Câteva fragmente din coloana sonoră sunt disponibile online pe Spotify și pe canalul Damian Drăghici Music.

 O comedie „laser, frate!” despre fotbal, bani și fete de măritat, „Țăndări” marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Naumovici, unul din cei mai cunoscuți și premiați publicitari din România.

Ce faci atunci când ai un vis, dar doar o parte din banii necesari pentru a-l împlini? Primarul din comuna Movilița (Alin Florea) vrea să facă un parc de distracții pentru a atrage turiști, și a-și asigura, probabil, un nou mandat, însă nu-i ajung banii de la buget. Când fostul primar (Constantin Florescu), devenit între timp antrenor al echipei de fotbal din comuna vecină și mult mai bogată, Țăndărești, îi propune un pariu de pe urma căruia ar putea câștiga banii necesari, toată lumea intră în joc. Afaceristul comunei, Stelică (Nicodim Ungureanu), secretara Mariela (Carmen Tănase) și Enrique, un băiat „bun la toate” (Cristian Bota), fost fotbalist amator, sunt dispuși să-l ajute. Bețivul satului (Alex Conovaru), fost fotbalist profesionist renunță la alcool pentru a fi antrenor, preotul (Sergiu Costache) e convins de polițist (Dan Badea) să-și asume rolul de arbitru, iar o parte din cetățeni, animați de promisiunile primarului, se înscriu în echipă. Oamenii de încredere ai primarului din Movilița (Stelică și Enrique) poartă negocierile pentru achiziționarea echipamentelor pentru parcul de distracții de la un tehnician din altă comună (Gabriel Spahiu). În timp ce antrenorul echipei din Țăndărești se asigură că va avea o echipă de top, cei din Movilița își pregătesc planul de sabotaj, iar fetele singure (Andreea Samson, Adriana Mârnea), vor să profite de această ocazie ca să se mărite.

Imaginea filmului este semnată de Lulu de Hillerin, iar de montaj s-a ocupat Nikolay Georgiev. Scenografia a fost realizată de Mihaela Hognogiu, de costume Nicoleta Cârnu și Flori Sava, iar de machiaj Dana Moldovean și de coafură Karina Onesim.

Șerban Rogoveanu a fost Unit Production Manager, coordonator de producție Florin Pătrașcu, asistenți de regie: Ciprian Nistorescu, Ingrid Cristea; script supervisor: Alexandra Botău; inginer de sunet: Claudiu Mărginean. Castingul a fost realizat de Domnica Cîrciumaru și Laura Baron (Hi-Fi Production).

Mai multe detalii despre film și imagini speciale – pe paginile dedicate filmului – Facebook – Instagram și TikTok, precum și pe canalele Forum Film de Facebook – Instagram – YouTube – TikTok,

„Țăndări” este un film independent produs de Hi-Fi Production.

Sponsori: Vlad Casino/ Unibet, De Longhi, Xpert Beauty, Aquavia

Parteneri: Publicis Group

Mulțumiri speciale: Ursus, Aquavia; Ceptura

Partener media principal: KISS FM

Parteneri media: Phoenix Media, News.ro, Cinemap, Zile și Nopți, Gândul, Cancan, ProSport, Cinefan, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-cărți, Happ.ro, IQads, Like 5, Smark, Movienews, Revista FILM, Pagina de media, Playtech, The Movienator.

***
Social Media:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!