Prima pagină » Actualitate » Cine este Octavia Croitoru, „fata deșteaptă” surprinsă alături de cumnatul lui Mircea Geoană. Legături cu unii dintre cei mai controversați afaceriști

Cine este Octavia Croitoru, „fata deșteaptă” surprinsă alături de cumnatul lui Mircea Geoană. Legături cu unii dintre cei mai controversați afaceriști

Octavia Ioana Croitoru, femeia surprinsă de reporterii Gândul alături de Ionuț Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) în Turcia, este o prezență discretă pe scena combinațiilor de milioane din România, dar foarte influentă. Ioana Croitoru ar fi avut legături cu afaceriști controversați, dar și cu familii implicate în politica administrativă din București.

Octavia Ioana Croitoru a lucrat în trecut la una dintre cele mai mari companii producătoare de autoturisme din lume, dar a avut succes și în afaceri. Multe dintre ele cu statul.

De numele acesteia se leagă mai multe firme, așa cum reiese de pe Termene.ro.

Potrivit surselor Gândul, Octavia Ioana Croitoru nu este apropiată doar de Ionuț Costea, cumnatul fugar al lui Mircea Geoană. Ea ar avea legături și cu alte personaje extrem de controversate din țara noastră, cum este omul de afaceri Nelu Iordache, în prezent aflat în pușcărie cu o condamnare de aproape 12 ani, pentru mai multe infracțiuni, printre care și fraude cu fonduri europene.

De asemenea, potrivit surselor Gândul, femeia apropiată de fugarul Ionuț Costea ar avea legături importante și cu familia fraților Popescu, respectiv Mihai Gabriel Popescu (fost consilier al lui Ludovic Orban), poreclit Mișu Pricopsitu’, și Dan Cristian Popescu, fost viceprimar al Sectorului 2.

Legături cu oameni din administrația bucureșteană

Octavia Croitoru s-ar cunoaște mai mult cu Dan Cristian Popescu, fost viceprimar PNL, care în prezent, chiar dacă nu mai are o funcție foarte importantă (așa cum Gândul a scris AICI), „joacă” tot la vârful administrației bucureștene, fiind consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București.

În ceea ce privește afacerile Octaviei Croitoru, presa a scris că aceasta ar fi câștigat mai multe contracte cu administrația din București – cum ar fi reparații pentru STB – sau cu unele companii municipale.

Contractul cu STB, în valoare de aproape 7 milioane de euro, a fost câștigat de o firmă înființată în același an în care a fost organizată licitația.  Este vorba de SRL-ul Ingenious Machinery Solutions, unde Croitoru apare ca administrator, alături de Cristi Cameliu Sandu. Acesta din urmă ar fi fost adus în „combinație” de Octavia Croitoru de la compania producătoare de autoturisme, unde cei doi au fost colegi.

Potrivit surselor Gândul, în spatele firmelor controlate de Croitoru și Sandu s-ar fi aflat Nelu Iordache, afaceristul aflat în prezent în pușcărie.

DEZVĂLUIRILE ÎNCEPUTULUI DE AN ÎN ROMÂNIA. L-am localizat la Istanbul pe cumnatul fugar al lui Mircea Geoană! Între timp, Costea a fost localizat

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank care este dat în urmărire internațională, a fost localizat de reporterii noștri cu o precizie milimetrică în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reușit să-l repereze, așa cum reiese din amplul articol publicat de Gândul AICI.

Între timp, miercuri după-amiază, Poliția Română a anunțat că fugarul a fost reținut la Istanbul, iar, câteva ore mai târziu a fost eliberat. Mai apoi, vineri, Ionuț Costea a fost arestat din nou și dus într-un centru de deținere din Istanbul.

Alături de fugarul Ionuț Costea am găsit-o și pe Octavia Croitoru, iar imaginile vorbesc de la sine.


Citește și:

Saci de bani ridicați din casa PRIMARULUI din Sinaia. Cum l-au lăsat procurorii pe Vlad Oprea fără cash înainte de a-i pune CAUȚIUNE 600.000 de lei

Cum s-au activat INSTANTANEU boții lui Nicușor Dan la o postare TikTok în care era criticat de Marius Tucă. Șablonul manipulării

Cum a scăpat OTP Bank doar cu o amendă de 500.000 de lei pentru o fraudă de peste 11 milioane €! Elementul-cheie din ordonanța de clasare a DIICOT

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță vrea desființarea Primăriei Capitalei! Cum ar urma să fie condus Bucureștiul
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP