Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu, la cinci ani de la BREXIT: „România și UE trebuie să rămână unite în demersul de a apăra interesele tuturor cetățenilor noștri”

Victor Negrescu, la cinci ani de la BREXIT: „România și UE trebuie să rămână unite în demersul de a apăra interesele tuturor cetățenilor noștri”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat, într-o dezbatere publică organizată de France24, impactul negativ al Brexit-ului asupra Marii Britanii și Uniunii Europene, la cinci ani de la ieșirea oficială a Regatului Unit din blocul comunitar.

Victor Negrescu (S&D) a evidențiat necesitatea relansării relațiilor economice și de securitate dintre cele două părți.

„Au trecut cinci ani de la Brexit, iar în tot acest timp am văzut efectele nefaste pentru britanici, dar și cum cooperarea economică și de securitate dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană au fost afectate semnificativ. Astăzi, mai mult ca oricând, este esențial să găsim o cale de mijloc, agreată de cele două părți, pentru a reconstrui încrederea și colaborarea de care avem cu toții nevoie”, a declarat europarlamentarul român.

În acest context, social-democratul și-a exprimat „încrederea în actualul guvern laburist” din Marea Britanie, despre care spune că este pregătit să conducă acest proces.

„Am încredere că actualul guvern laburist, cu care am avut numeroase discuții, este pregătit să conducă acest proces și să ofere un nou impuls relațiilor noastre bilaterale. În cadrul dezbaterii IciLEurope, găzduite de FRANCE 24, am subliniat cât de importantă este protejarea cetățenilor europeni și români care trăiesc în Regatul Unit. Ei merită ca drepturile lor să fie respectate și să trăiască fără temeri sau incertitudini. Am subliniat aceste aspecte în numeroasele întâlniri avute cu autoritățile britanice și europene responsabile”, a mai spus Negrescu.

În încheiere, Victor Negrescu a pledat pentru un dialog deschis și soluții pragmatice care să ducă la consolidarea relațiilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

„Cred cu tărie că, prin dialog sincer și soluții pragmatice, putem asigura un viitor comun mai bun, bazat pe solidaritate și responsabilitate reciprocă. România și întreaga Uniune Europeană trebuie să rămână unite în demersul de a apăra interesele tuturor cetățenilor noștri, indiferent unde aleg să-și construiască viitorul”.


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!