Prima pagină » Justiție » Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la patru ani de ÎNCHISOARE pentru abuz în serviciu în formă continuată

Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la patru ani de ÎNCHISOARE pentru abuz în serviciu în formă continuată

Oana Zvobodă
Primarul oraşului Cernavodă, condamnat la patru ani de ÎNCHISOARE pentru abuz în serviciu în formă continuată

Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Liviu Cristian Negoiţă este acuzat de procurorii DNA că a făcut plăţi nelegale în valoare de 9,3 milioane de lei, în folosul unui club sportiv.

„Condamnă pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a,b C.penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). Pedeapsa principală se va executa in regim de detenţie, potrivit art. 60 C.penal”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.

Magistraţii menţin sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor primarului din Cernavodă și au dispus confiscarea sumei de 9,3 milioane de lei. În plus, acesta este obligat şi la plata sumei de 12.000 de lei, reprezentând cheltuilie judiciare.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

CITEȘTE ȘI:

Muzeul Drents nu va plăti nici un cent României pentru TEZAURUL dacic furat. Cine își asumă responsabilitatea? E vorba de aproape 6.000.000 de euro

DECIZIE de ultimă oră a procurorilor DNA în dosarul managerului de la Glovo. Este ACUZAT că a luat de la subalterni MITĂ, dar și un porc și jumătate

DIICOT arată mecanismul prin care clienții Nordis erau ”induși în eroare”. Jurista Nordis: ”Eu n-aș lua la ei nici să mă împuști!”

Procurorii arată cum plecau banii din Nordis către membrii schemei imobiliare. ”Vlad zicea că poate ar fi o idee să trec împrumut, nu știu…”

Dosarul NORDIS | Vladimir Ciorbă și Laura Vicol au fost ARESTAȚI pentru 30 de zile. Frații Poștoacă au primit și ei mandate de arestare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!