Prima pagină » Opinii » Post vacant

Post vacant

Post vacant

Surprinderea cu care cei mai mulţi dintre jurnaliştii români au primit demisia preşedintelui Klaus Iohannis mi-a amintit de bancurile cu care, în amiezile lungi, ne mai descreţeam frunţile. Bancuri vechi, vremuri noi. Primul preşedinte care pleacă prin demisie! Un titlu uşor neinspirat, care ne poate face fie să zâmbim, fie să ne încruntăm, în condiţiile în care România a avut, nu chiar aşa demult, un şef de stat care a plecat din funcţie prin… împuşcătură. Așadar, ce ne mai miră?

Ne confruntăm cu vremuri pe care credem că o să le ţinem minte. Nu ştiu dacă va fi aşa. Lung drumul până departe. Și, mai ales, lung drumul până în istoria pe care o vom învăța mâine. Până la urmă, cei care se miră că, totuşi, Klaus a plecat din funcţie, uită că mandatul lui de preşedinte s-ar terminat, oricum, şi în mod oficial, la un moment dat. Adică nu era preşedinte pe viaţă şi, brusc, s-a gândit să demisioneze.

Sigur că mai sunt şi oameni – cu ceva cultură socialo-politică în cuvinte – care spun că demisia sa nici nu prea are sens, în condiţiile în care mandatul i se terminase oricum în decembrie. Dar cine să mai desluşească, în mod coerent, Constituţia? Cine să mai deslușească, în mod coerent, lumea în care trăim?

Aproape toți aceia care strigă, de două luni încoace, că Iohannis ar trebui să plece din funcție, odată ce mandatul său a luat sfârșit, deși alegerile prezidențiale din noiembrie/decembrie au fost anulate și votul oamenilor nu a trimis un nou președinte la Cotroceni, trimit în spațiu acum niște reacții care par supărate pe scurta demisie semnată de fostul nostru conducător de stat: „Eu, Klaus Werner Iohannis…”. Deci nici așa nu-i bine. Amestecă în recenta demisie, care intră în vigoare azi, ca într-o cafea rece, pe care nimeni nu o mai poate bea cu plăcere, dintr-o singură înghițitură.

Urmează, spun știrile, o ceremonie în care mandatul contestatului președinte al României va lua sfârșit și va fi predat, prin interimat, actualului președinte al Senatului României. Vom avea, deci, un nou președinte. Dar doar pentru câteva luni, până când, în mai, direcția în care mergem se va schimba. Sau nu.

Știrea că postul de președinte e vacant nu mai e o știre, domnilor. Noi nu avem președinte de vreo zece ani încoace, decât atunci când trebuie să ne îmbrăcăm scorțos și să ieșim cu fruntea odihnită la recepțiile bogaților din vest sau de prin alte colțuri de lume. Noi nu avem președinte de când am auzit, într-o dimineață de acum mulți ani, la un aparat radio dintr-o mașină care sfida viscole, că există un personaj care are curajul să spună, deși funcția de președinte cere echidistanță și șterge apartenențele politice, că „vrea guvernul său!”.

Noi nu avem președinte de când dinspre Cotroceni nu se aud decât șoapte, cuvinte lipsite de curaj, de atitudine, de logică. De când e liniște tocmai acolo unde agitația ar trebui să fie mai mare.

Dar am trecut noi de clipe mai grave. De războaie, de pandemii, de crize economice, de nevoi medicale. Trecem și de asta. De vestea veche că nu avem președinte. Și de la fel de vechea iluzie că vreodată cuiva îi va păsa de noi. De noi, românii.

Postul e vacant. Spuneți-ne ceva nou.


Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...