Prima pagină » Actualitate » Încep negocierile de PACE, dar Ucraina nu a primit invitație! Pe cine trimite Donald Trump în Arabia Saudită, la întrevederea cu delegația Rusiei

Încep negocierile de PACE, dar Ucraina nu a primit invitație! Pe cine trimite Donald Trump în Arabia Saudită, la întrevederea cu delegația Rusiei

Încep negocierile de PACE, dar Ucraina nu a primit invitație! Pe cine trimite Donald Trump în Arabia Saudită, la întrevederea cu delegația Rusiei

În urma discuțiilor telefonice dintre Donald Trump și Vladimir Putin, Casa Albă a decis să trimită doi oficiali în Arabia Saudită pentru a participa la negocierile privind încheierea conflictului din Ucraina.

Anunțul a fost făcut în premieră de Sky News, iar cei de la Fox News au aflat că Ucraina nu a fost invitată sau informată cu privire la această întâlnire de la Riad.

Cine conduce delegația SUA

Doi oficiali americani de rang înalt, mai exact consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, și Steve Witkoff, se îndreaptă spre Arabia Saudită pentru a începe negocierile de pace, potrivit unor surse citate de presa internațională.

Miercuri, președintele Donald Trump a anunțat că există un acord pentru inițierea negocierilor, după ce a discutat telefonic atât cu Vladimir Putin, cât și cu Volodimir Zelenski.

„Amândoi am fost de acord că dorim să oprim milioanele de morți din acest război”, a scris Trump pe Truth Social după convorbirea cu liderul rus.

Kremlinul a confirmat că Putin și Trump au convenit să se întâlnească, iar liderul rus l-a invitat pe Trump la Moscova. La rândul său, Zelenski a declarat pe X că a avut o „conversație importantă” cu Trump despre „posibilitățile de a obține pacea”.

De asemenea, în urma unei convorbiri telefonice între Lavrov și Rubio, s-a convenit pregătirea terenului pentru un posibil summit ruso-american.

CITEȘTE ȘI:

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1089. Zelenski vrea să-l ducă pe emisarul special al SUA pe linia frontului/Semnal puternic dat de America

Dan Dungaciu: „Primul șoc a fost după ce SUA au anunțat că Ucraina NU își va recăpăta teritoriile și nu va intra în NATO”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...