Prima pagină » Actualitate » Două trenuri de marfă s-au CIOCNIT în Olt, o persoană a murit. Traficul feroviar restricționat / Călătorii sunt transportați cu mijloace auto

Două trenuri de marfă s-au CIOCNIT în Olt, o persoană a murit. Traficul feroviar restricționat / Călătorii sunt transportați cu mijloace auto

Un accident feroviar grav a avut loc pe Magistrala CF 100, între stațiile Mihăiești și Radomirești, acolo unde un tren de marfă care circula pe relația Roșiori-Caracal a deraiat și s-a ciocnit cu un alt marfar. Traficul feroviar în zonă ar putea rămâne restricționat pentru câteva zile.  Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a precizat că situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă.

Prefectul de Olt a precizat, într-o intervenție pentru News.ro că, din informaţiile pe care le are la acest moment, au plecat din Bucureşti spre locul accidentului două macarale, una de 125 de tone şi alta de 200 de tone pentru a ridica vagoanele răsturnate.

Potrivit prefectului, lucrările pentru refacerea liniei avariate ar dura, conform estimărilor specialiştilor, „undeva la trei-patru zile”, dar este posibil să dureze mai mult.

Prefectul de Olt: „Lucrările pentru refacerea liniei, estimate să dureze cel puţin trei-patru zile”

UPDATE. Prefectul judeţului Olt, Ştefan Nicolae, a declarat, miercuri, că acidentul feroviar produs în urmă cu câteva ore, între Mihăeşti şi Radomireşti, s-ar fi putut produce din cauza vitezei, „la o primă analiză.”

Oficialul a precizat că trenurile de marfă nu vor mai putea face transporturi, iar transportul de călători o să fie cu transbordare de persoane.

Potrivit prefectului, conductorul locomotivei unuia dintre trenurile de marfă implicate în accident a decedat, dar ajutorul acestuia, aflat în dreapta, nu a păţit nimic. Nicolae a mai spus că lucrările pentru refacerea liniei avariate sunt estimate să dureze cel puţin trei-patru zile.

„Acum am intrat în Slatina, vin de acolo. La o primă analiză – a fost acolo şi directorul de la Regionala Craiova a CFR Infrastructură şi era aşteptat şi un cenzor şef de la Bucureşti – ei spun că de vină ar fi viteza, că ar fi depăşit 60 km/h. Acum, eu nu ştiu ce să spun, nu sunt un mare specialist în căi ferate, dar nu mi se pare o viteză extraordinar de mare încât un vagon să deraieze, să sară de pe şine. În orice caz, acolo era linie dreaptă”, a declarat, miercuri, prefectul judeţului Olt, Ştefan Nicolae, potrivit sursei citate.

Oficialul a precizat că, deocamdată, nu se poate spune dacă au existat probleme la linia ferată care să fi cauzat deraierea vagoanelor unuia din cele două trenuri private de marfă implicate în accidentul feroviar produs, miercuri, pe Magistrala 100, între staţiile CF Mihăeşti şi Radomireşti.

„E posibil orice, deocamdată nu ştim, în zona aia (n. red. – unde a avut loc accidentul) linia era ruptă, era făcută praf. E greu până nu se pronunţă nişte oameni de specialitate”, a precizat prefectul.

Intervenții în zona deraierii produsă pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova

UPDATE. „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că la această oră, traficul feroviar este în continuare restricționat pe relația Mihăești – Dragomirești. Reamintim că în jurul orei 10:45, două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo), au deraiat în Halta de Mișcare Mihăești (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PIMK), care circula pe firul II.

Echipele de intervenție sunt mobilizate la fața locului, în vederea începerii lucrărilor necesare pentru restabilirea circulației feroviare în zona deraierii. Va fi o acțiune amplă, care se va desfășura continuu, pe un interval de minimum 48 h, și care va putea demara IMEDIAT după finalizarea activităților de cercetare penală la fața locului, executate de către organele de specialitate (Procuratură).

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova va întreprinde toate demersurile necesare, astfel încât intervențiile din zona deraierii să se finalizeze în cel mai scurt timp, iar traficul feroviar să poată fi reluat în condiții de siguranță”, este mesajul CFR.

Măsuri pentru asigurarea continuității circulației între Mihăești și Radomirești

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, pentru a facilita continuarea călătoriei pasagerilor afectați de întreruperea temporară a traficului feroviar între Mihăești și Radomirești, se asigură transbordarea cu mijloace auto a călătorilor între stațiile CF Caracal – Roșiori Nord și retur.

Reprezentanții CFR au precizat că măsurile adoptate pentru asigurarea continuității circulației feroviare, vor fi menținute până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar de specialitate în Halta de Mișcare Mihăești, în zona deraierii.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER

Potrivit primelor informații, în urma accidentului, șeful unuia dintre trenuri și-a pierdut viața.

„Victima a fost găsită de salvatori în cabina locomotivei, cu leziuni incompatibile cu viața, neîncarcerată. Pompierii continuă misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

Menționăm că la acest eveniment au participat și forțele de intervenție din cadrul ISU Olt, cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare grea, un container multirisc și trei autospeciale de stingere cu echipamente de descarcerare în dotare”, au precizat reprezentanți ai ISU.

Sorin Grindeanu, mesaj după tragedia feroviară din Olt. Două trenuri de marfă s-au ciocnit

„În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi. Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului. În prezent, Planul Roșu este activat. Situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă.
Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”, este mesajul postat de ministrul Transporturilor.

UPDATE. Circulație feroviară temporar oprită între Haltele Mihăești și Radomirești

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară pe linia CF Mihăești – Radomirești (dublă electrificată) este oprită temporar la această oră, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo), în jurul orei 10:45, în Halta de Mișcare Mihăești (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PINK), care circula pe firul II.

Trenul privat de marfă (Rail Cargo), avea în compunere 19 vagoane (goale) și circula pe distanța Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul privat de marfă (PINK) avea în compunere 19 vagoane (Transcontainer) și circulă pe distanța Curtici – Giurgiu Nord. Din primele informații, seful trenului privat de marfă (Pink),a decedat.

La fața locului s-au deplasat echipajele ISU, comisiile de cercetare ale CFR SA, AFER și echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova. Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorilor privați de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor/locomotivei deraiate. Pentru ridicarea vagoanelor/locomotivei deraiate și repunerea pe șină este necesară intervenția cu o macara de mare tonaj (250 tone), care a plecat de la București spre locul deraierii.


Două trenuri de marfă s-au ciocnit în Olt

ȘTIRE INIȚIALĂ. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala CF 100, între stațiile CF Mihăiești și Radomirești, județul Olt, un tren de marfă care circula pe relația Roșiori-Caracal a deraiat și a intrat în gabaritul celeilalte linii, acroșând un alt tren marfar, care se deplasa pe relația Giurgiu-Caracal.

Potrivit informațiilor existente, din cadrul ISU Teleorman se intervine cu o autospecială de descarcerare grea, o descarcerare ușoară, un container multirisc, un SMURD și un SAJ. Din cadrul ISU Olt au început deplasarea 5 echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, un container multirisc și 3 autospeciale pentru intervenție și descarcerare.

Vom reveni cu amănunte!

Sursă foto: facebook Catalin Coroiu

CITIȚI ȘI:

Un tren de călători a DERAIAT între Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Traficul feroviar a fost oprit, iar călătorii, preluați cu mașinile

Accident pe calea ferată. Patru trenuri de călători, oprite mai multe ore după ce locomotiva unui tren de marfă a DERAIAT

Accident feroviar în Prahova. O femeie a fost lovită de TREN în Gara de Sud

Mureș. Mașină lovită de tren în Răstolița. Șoferul, o femeie de 48 de ani, a murit pe loc (FOTO)

Accident mortal pe calea ferată. Trenul R 2202 Curtici-Arad a lovit mortal un bărbat

Recomandarea video

Mediafax
Ghidul CNAS 2026: Ce analize și consultații gratuite poți face indiferent dacă ești asigurat
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Nicușor Dan, absent de la München, în timp ce Maia Sandu a avut întâlniri cu greutate. Capcana marginalizării
Mediafax
UE își reduce criticile la adresa lui Viktor Orbán de teama unor acuzații de interferență în alegeri
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Ex-soția vedetei Antena 1 s-a combinat cu multimilionarul Cosmopolis. De Sfântul Valentin, a scos-o la o înghețată
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Astronomii tocmai au descoperit că unul dintre sateliții lui Saturn are o influență uriașă asupra planetei