Prima pagină » Actualitate » Cele 3 obiceiuri zilnice care ne distrug creierul, potrivit dr. Vlad Ciurea

Cele 3 obiceiuri zilnice care ne distrug creierul, potrivit dr. Vlad Ciurea

Cele 3 obiceiuri zilnice care ne distrug creierul, potrivit dr. Vlad Ciurea

Care sunt cele trei obiceiuri care ne distrug creierul, potrivit dr. Vlad Ciurea. Acesta a vorbit la emisiunea iTHINK cu Iusti Fudulu și a spus care sunt acestea.

Dr. Vlad Ciurea a făcut un top al obiceiurilor nesănătoase. Iar pe primul loc în top este zahărul.

„Primul obiecei nesănătos este zahărul. Clar! Primul este acesta. Pentru că lovește peste tot și în special produce o boală necruțătoare, cea care papă pe interior organismul, așa ca o omidă este și diabetul. Diabetul lovește oriunde: și în creier și la auz, și la ochi și la arteriopatie, în tot organsimul. Deci, eu consider actualmente că e cel mai nociv factor.”,a  spus medicul.

Continuând cu topul, dr. Vlad Ciurea situează stresul pe locul al doilea.

„Al doilea element consider că este stresul, care în ziua de azi, în societatea noastră e foarte penetrant, dovadă de dimineață și până seară trăim într-o stare de stres. Din telefonie, din suprasolicitare nervoasă, nu înțeleg realmente, de ce trebuie să răspunzi la toate telefoanele. Nu. Lasă-le, la finalul zilei răspunzi, ai priorități, arde sau nu arde, și atunci poți treptat să diferențiezi impulsurile și solicitările. Deosebirea între chirurgia generală germană și cea românească este că în timp ce ei lucrează foarte ordonat, știu programul, la noi este inveres, nu știm niciodată programul.”, a spus acesta.

Nu în ultimul rând, tutunul face rău creierului.

„Al treilea cred că este tutunul. Este foarte nesănătos. Închide vasele, produce această stare de ischemie în totalitatea creierului. Afectează și ochii și creierul în totalitate. Marii fumători au un creier extrem de ratatinat, fenomene de atrifie cerebrală. Astea nu sunt de la scandal, de la soție, de la copil, asta vine de la faptul că ați fumat.”, a declarat medicul Vlad Ciurea la emisiunea iTHINK cu Iusti Fudulu.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ