Prima pagină » Știri externe » Sute de zboruri au fost anulate din cauza grevei personalului din aeroporturile din Germania. Avertismentul MAE

Sute de zboruri au fost anulate din cauza grevei personalului din aeroporturile din Germania. Avertismentul MAE

Andrei Văcaru
Sute de zboruri au fost anulate din cauza grevei personalului din aeroporturile din Germania. Avertismentul MAE

Sute de zboruri au fost anulate în Germania, ca urmare a grevei angajaților din domeniul aviației, nemulțumiți de nivelul salariilor.

Acțiunea de protest, condusă de sindicatul Verdi, a început pe neașteptate duminică pe aeroportul din Hamburg, înainte de a se extinde la o grevă la nivel național, notează BBC.

Pasagerii de la Frankfurt am Main, München, Berlin și alte aeroporturi importante au fost îndemnați să nu călătorească, operațiunile fiind grav perturbate. Reprezentanții aeroportului din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania, au declarat că pasagerii nu se vor putea îmbarca, iar transferul acestora va fi „aproape sigur” afectat.

Verdi, care reprezintă angajații din transporturi, se află într-o dispută continuă cu autoritățile privind salariile și condițiile de muncă, notează sursa citată.

Presa germană relatează că mii de zboruri ar putea fi anulate pe parcursul zilei de luni, afectând peste 500.000 de pasageri.

Lufthansa, al cărei hub principal este la Frankfurt, a confirmat „întârzieri și anulări ample”, în timp ce aeroportul din München a avertizat cu privire la un „program de zbor foarte redus”.

Katja Bromm, purtătoarea de cuvânt a aeroportului din Hamburg, unde toate cele 143 de plecări programate luni au fost deja anulate, a declarat că gestul sindicatului Verdi, de a declanșa o grevă fără preaviz la începutul sezonului de vacanță, este unul „dezonorant”.

Un purtător de cuvânt al lui Verdi a recunoscut că greva îi va afecta pe mulți pasageri, dar a declarat presei germane că este necesar să se provoace perturbări pentru a obține o ofertă mai bună de la angajatori.

Avertismentul Ministerului de Externe de la București

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că luni, 10 martie 2025, vor fi organizate greve ale personalului din sectorul public, precum şi ale personalului de securitate din aeroporturile germane. Astfel, aceste greve vor afecta transportul aerian pe aeroporturile din: München, Hamburg, Stuttgart, Frankfurt/Main, Berlin-Brandenburg, Köln-Bonn, Düsseldorf, Dortmund, Hanovra, Bremen, Leipzig-Halle, Weeze (Düsseldorf) şi Karlsruhe/Baden-Baden.

Pentru informaţii suplimentare, cetăţenii români interesaţi pot accesa paginile de Internet: https://www.munich-airport.de/, https://www.hamburg.de/flughafen/, https://www.frankfurt-airport.com/de.html, https://ber.berlin-airport.de/de.html,  https://www.koeln-bonn-airport.de/,  https://www.dus.com/de-de,  https://www.stuttgart-airport.com/, https://www.dortmund-airport.de, https://www.hannover-airport.de /, https://www.bremen-airport.com/, https://www.mdf-ag.com/, https://airport-weeze.com/, https://www.baden-airpark.de/ .

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României din Republica Federală Germania, la Berlin: + 493021239555, +493021239514, +493021239516; la Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +492286838254; la München: +4989553307 sau +498998106143 şi la Stuttgart: +497116648611, +497116648612, +497116648613, +497116648614, +497116648615, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefoanele de urgenţă ale misiunii diplomatice/ oficiilor comsulare ale României din Republica Federală Germania, respectiv: Ambasada României la Berlin: +491601579938, Consulatul General al României la Bonn: +491735757585, Consulatul General al României München: +491602087789 şi Consulatul General al României Stuttgart: +491716813450.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: https://berlin.mae.ro, https://bonn.mae.ro, https://munchen.mae.ro, https://stuttgart.mae.ro şi https://www.mae.ro.

CITEȘTE ȘI:

GREVĂ de 24 de ore a angajaților aeroporturilor din Germania. Jumătate de milion de oameni vor fi afectați

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
Viața pe Pământ ar fi putut apărea de două ori. Studiul care pune sub semnul întrebării una dintre cele mai vechi teorii din biologie
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
FOTO. E de-o frumusețe rară, dar își acuză iubitul de violență
Adevarul
Maia Sandu, după vizita unei delegației talibane la Chișinău: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu se documentează”
Mediafax
„În niciun fel”. Răspunsul unui deputat întrebat dacă un om obișnuit poate obține un credit ipotecar
Click
Zodia care va avea un weekend de poveste. Noroc în dragoste, bani și vești care îi pot schimba viitorul
Digi24
Nivelul scăzut al Dunării a scos la iveală Podul lui Constantin, din timpul Imperiului Roman: „Aceste momente sunt extrem de valoroase”
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce înălțime au girafele la naștere?