Faptul că președintele interimar al României, domnul Ilie Bolojan, decide decorarea lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție existentă – Steaua României, în grad de Cavaler, arată că, fie și în mandate provizorii se pot face gesturi mari. Gesturi care să rămână. Indiferent cine le face, din ce partid vine respectivul sau câte lupte va mai duce, de mâine încolo, persoana în cauză. Auzeam, în dimineața aceasta la radio, cu privire la știrea decorării lui Hagi, întrebarea „dar de ce abia acum? De ce așa târziu?”
Sigur că e târziu, sigur că unii oameni nu ar trebui să aștepte până la 60 de ani, proaspăt împliniți luna trecută de Hagi, pentru a primi distincții care să le onoreze lupta și dedicarea de-o viață în numele țării și al performanței, dar trebuie să recunoaștem: România noastră trece prin niște vremuri atât de gri, atât de tulburi, atât de greu de înțeles, încât ajungem să spunem vorba din bătrâni: mai bine mai târziu, decât niciodată. Și ajungem să aplaudăm iarăși normalitatea, ca pe un fapt de mare curaj, decență și onoare.
Faptul că tineri ca David Popovici sau Simona Halep, sportivi de mare talent și angajament, care au dus România, în ultimii ani, acolo unde nici nu mai visam să ajungă (în condițiile în care nu se investește deloc în sport, în săli decente de antrenament sau în programe care să îi ghideze corect pe cei mici spre locul întâi) au primit, înaintea lui Hagi, aceeași distincție, arată că puțină atenție nu strică atunci când se fac listele, nominalizările. Sau, altfel spus, arată că nu vârsta contează, atunci când o mare performanță te poate aduce în atenția statului sau a instituției prezidențiale.
Dar ce avantaje va avea Hagi?, titrează publicații de mai mult sau mai puțin scandal, încercând să ducă și această informație în zona bârfelor mici, prea mici pentru unii dintre marii noștri oameni.
Evident, nu va fi scutit de plata impozitelor, că asta era grija unora. Însă suntem lămuriți că, în momentul în care orice personalitate decorată cu Steaua României, în Grad de Cavaler, se mută dincolo, beneficiază de onoruri militare la înmormântare, șapte focuri de armă, armata prezentă la cimitir, plus loc de veci gratuit. În limita disponibilității. Doamne!
Citeam și îmi venea ba să râd, ba să plâng. Cât cinism în știrile de ultimă oră! Și cât cinism în spatele unor gesturi care se vor – și chiar sunt! – nobile. Să ne bucurăm, așadar, că omul de mare talent și caracter Gheorghe Hagi, aflat în deplină forță și în angajament continuu față de tinerele valori ale sportului românesc, primește, fie și de la un președinte interimar, în zilele acestea în care numai despre constituție, anticonstituție și dogme mai e vorba, cea mai înaltă distincție a statului român!
Să aplaudăm și noi, de acasă, frumoasa ceremonie cu care Cotrocenii se îmbogățesc, în această primăvară ezitantă a lui 2025!
Chiar dacă steaua lui Hagi strălucea de mult! În toate registrele și pe toate diplomele.
Citește și: