Prima pagină » Știri politice » Acordarea ajutoarelor în valoare de 800 de lei pentru PENSIONARI, pe masa discuțiilor în ședința de Guvern. Cine va beneficia de acest sprijin

Acordarea ajutoarelor în valoare de 800 de lei pentru PENSIONARI, pe masa discuțiilor în ședința de Guvern. Cine va beneficia de acest sprijin

Acordarea ajutoarelor în valoare de 800 de lei pentru PENSIONARI, pe masa discuțiilor în ședința de Guvern. Cine va beneficia de acest sprijin

Guvernul va aproba joi o serie de măsuri sociale și economice, printre care și ajutorul financiar destinat unei anumite categorii de pensionari. De asemenea, revenirea la cota unică pentru impozitul pe pensii se află pe masa discuțiilor Guvernului.

Ajutorul financiar este destinat pensionarilor din sistemul public și celor din sistemul pensiilor militare de stat, ale căror venituri nu depășesc 2.574 lei pe lună.

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, sprijinul de 800 de lei va fi acordat în două tranșe egale, de 400 de lei fiecare, în lunile aprilie și decembrie 2025.

Cei care vor ieși la pensie după 1 aprilie 2025 vor primi doar tranșa din decembrie.

De asemenea, în cazul pensionarilor care primesc diferențe de drepturi bănești aferente unor perioade anterioare lunilor martie și noiembrie 2025, aceste sume nu vor fi luate în calcul la stabilirea pragului de eligibilitate.

Revine cota unică pentru impozitul pe pensii

Executivul va aproba și modificări la Codul fiscal, în conformitate cu o decizie recentă a Curții Constituționale.

Printre principalele schimbări regăsim –  renunțarea la impozitarea progresivă a pensiilor, revenindu-se la cota unică de 10% și
stabilirea unui plafon neimpozabil unic de 3.000 lei pentru toate veniturile din pensii.

De asemenea, mecanismul de calcul, reținere și plată a impozitului rămâne neschimbat, iar termenul de plată rămâne 25 ale lunii următoare celei pentru care se achită pensia, potrivit Agerpres.

Alte măsuri discutate în ședința de guvern

Ședința de joi a Guvernului va include și alte măsuri pentru siguranța energetică și sprijin pentru industria națională de apărare și personalul silvic.

În cazul sprijinului pentru personalul silvic – se va aproba acordarea gratuită a 6 metri cubi de lemn de foc pe an pentru silvicultorii cu venituri nete sub salariul mediu brut pe economie.

În cadrul programului „Noua Casă” 2025, Guvernul va aloca un plafon de garantare de 500 milioane lei pentru creditele destinate achiziției de locuințe prin acest program.

De asemenea, executivul discută despre ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului. Se va discuta acordarea unui sprijin financiar pentru închiderea și securizarea minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.

Plan de siguranță energetică – Guvernul va aproba un plan de acțiuni preventive pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale.

Reorganizarea Institutului de Științe ale Educației – Executivul va adopta o hotărâre privind funcționarea acestei instituții.

Industria națională de apărare – Se va aproba numărul maxim de angajați pentru operatorii economici care activează în acest domeniu strategic.

Guvernul va modifica și Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, pentru a actualiza normele în conformitate cu reglementările internaționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!