Prima pagină » Actualitate » Fostul trezorier al PSD a fost eliberat condiționat. Mircea Drăghici a stat 5 ani după gratii, la Jilava

Fostul trezorier al PSD a fost eliberat condiționat. Mircea Drăghici a stat 5 ani după gratii, la Jilava

Fostul trezorier al PSD a fost eliberat condiționat. Mircea Drăghici a stat 5 ani după gratii, la Jilava

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost eliberat din închisoare. Fostul deputat de Argeș a fost pus în liberate printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, emisă luni, 17 martie. 

Luni, Tribunalul Ilfov a admis contestația formulată de Mircea Gheorghe Drăghici împotriva sentinţei penale din data de 21 ianuarie 2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Secția I Penală, și a admis cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava.

Pedeapsa privativă de libertate, de 6 ani, a survenit în urma faptului că fostul trezorier al partidului a folosit banii de partid în interes personal.

Pe 5 septembrie 2022, Tribunalul București i-a contopit pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și un an de închisoare pentru delapidare cu o condamnare mai veche, de 5 ani, pronunțată pentru același gen de fapte de Înalta Curte, pe 1 iulie 2021.

Măsurile eliberării condiționate

Tribunalul Ilfov a dispus ca, în perioada eliberării condiționate, fostul deputat social-democrat să respecte condițiile impuse de instanță.

„În baza art. 101 alin. 1 C. pen., condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 101 alin. 2 lit.c) C. pen., i se impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 100 alin. 5 C.pen., atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere” – se arată în soluția pe scurt.

CITEȘTE ȘI:

Dosarul „Portul Constanța”. MILIONARII care ar fi dat mită și politicianul Ion Dumitrache, puși sub control judiciar

Amânare în PROCESUL lui Dumitru Buzatu. Fostul preşedinte al CJ Vaslui, SOLICITARE specială pentru instanță / Acuzații grave

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Cum prezintă propaganda rusă cazul dronei care a lovit blocul din Galați
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Anunțul momentului de la Putin. „Războiul din Ucraina se apropie de sfârșit”
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului