Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Doru Bușcu: „Germania și Franța nu vor fi atacate de Rusia. PUTIN, deocamdată, se joacă”

Doru Bușcu: „Germania și Franța nu vor fi atacate de Rusia. PUTIN, deocamdată, se joacă”

Doru Bușcu: „Germania și Franța nu vor fi atacate de Rusia. Putin, deocamdată, se joacă”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Doru Bușcu a analizat evenimentele recente de pe scena politică. El a evidențiat o serie de întâlniri discrete și posibile influențe externe asupra alegerilor din România. Printre subiectele dezbătute s-au numărat vizitele ambasadorului Franței la Curtea Constituțională și la Ilie Bolojan, dar și prezența lui Dacian Cioloș la Cotroceni. Ziaristul a subliniat că aceste conexiuni nu sunt întâmplătoare și pot indica o reconfigurare a puterii pe baza unor influențe externe.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache.

Vizita ambasadorului Franței la CCR și întâlnirea cu Bolojan ridică semne de întrebare

Ionuț Cristache a adus în discuție momente cheie din perioada electorală, care par să indice o strategie coordonată din exterior. Suspendarea alegerilor, reintrarea lui Călin Georgescu în cursă și ulterior interzicerea sa de către Curtea Constituțională au fost evenimente ce au coincis cu o vizită importantă a ambasadorului Franței.

„După care se suspendă alegerile, trece toată nebunia cât de cât. Se înscrie din nou Georgescu în cursă. Cu câteva zile înainte să fie interzis de CCR, are loc o vizită a ambasadorului Franței la Curtea Constituțională. În urmă cu ceva zile, ambasadorul Franței se întâlnește cu Bolojan. Pe agenda publică a lui Bolojan nu figurează întâlnirea. Îi mulțumește pe Twitter ambasadorul pentru această întâlnire. Vine Cioloș la Cotroceni. Unde duc toate lucrurile astea?” a întrebat Cristache.

Consolidarea unui candidat fără greutate politică

Doru Bușcu a răspuns că intensificarea relației cu Franța este în sine un lucru benefic. Problema apare atunci când aceasta este folosită pentru influențarea politicii interne. Implicarea unor actori externi în sprijinirea unui candidat care nu are susținere politică solidă poate fi privită ca o strategie deliberată.

„Duc într-o relație cu Franța, ceea ce este un lucru foarte bun. Problema mea este că acest lucru vrea să fie răsfrânt în politica internă. Să ai o relație consolidată cu Franța e un aspect pozitiv. Relația cu Franța este istorică, civilizatoare. Franța nu doar că ne-a scos din problemele noastre culturale, Franța ne-a scos din război. Dar să folosești aceste lucruri pentru a-ți consolida un candidat aici, un candidat care nu are destulă greutate politică, atunci e într-adevăr o conspirație, mai ales în contextul în care tu, Bolojan, ai fost președintele unui partid care are alt candidat.”, a comentat Bușcu.

Cine pe cine acuză de conspirații?

Cristache a remarcat ironia situației în care cei care acuză alți politicieni de conspirații par să fie implicați într-un joc de culise mult mai complex.

„Și în condițiile în care tu acuzi pe altul, pe care l-ai scos din cursă, de conspirații și tu pare să conspiri cu ambasadori, cu agenți de influență pe lângă președinții altor țări, să ajuți un candidat care, culmea, e altul decât cel pe care tu oficial îl sprijini… Deci, încă o contradicție.”, a observat Cristache.

În timp ce Bolojan face politică externă, în țară problemele se agravează

Bușcu a subliniat că, deși o apropiere de Franța poate fi benefică, guvernarea trebuie să fie preocupată de problemele interne. România se confruntă cu provocări majore în domeniul apărării și securității. Conducerea pare să evite subiectele cu adevărat importante.

„Intensificarea relației cu Franța este foarte bună, mai ales în situația de acum, cu America. Dar eu găsesc lucruri cu mult mai grave pe care Bolojan ar trebui să le facă și nu le-a făcut, considerându-l drept un om mult mai serios, un om de cuvânt. El a fost numit președinte interimar în contextul în care Trump a început să facă acele declarații. A început nebunia. Imediat, Europa a început să șchiopăteze. De atunci au trecut două luni. N-a fost convocat un CSAT.”, a remarcat Bușcu.

Doru Bușcu: „Nu a fost convocat un CSAT”

În opinia jurnalistului, conducerea politică și militară a României din ultimii ani a acționat într-un mod care fie a favorizat interesele rusești, fie a fost pur și simplu incompetentă. Într-un context internațional tensionat, lipsa unor măsuri concrete pentru modernizarea armatei și pentru creșterea securității naționale este îngrijorătoare.

„Nu a fost convocat un CSAT, în condițiile în care Armata României nu că nu e modernizată, este sabotată. Eu consider că cei din  conducerea politică și militară a României din ultimii 3, 4, 5 ani au acționat în favoarea intereselor rusești, din prostie sau cu premeditare. Asta este rezultatul, pentru că tu nu poți să fii cea mai vulnerabilă țară, cea mai apropiată, cea mai așezată pe direcția strategică a unei Rusii care înghite teritorii și care vrea să pună la îndoială puterea europeană. Tu, în aceste condiții, nu faci nimic, absolut nimic semnificativ să repornești industria militară, să reorganizezi apărarea.”, a continuat Bușcu.

Doru Bușcu: „Putin joacă pe termen lung”

Bușcu a încheiat prin a atrage atenția asupra strategiei pe termen lung a Rusiei. Chiar dacă în acest moment pare că există un echilibru fragil, situația geopolitică poate evolua rapid, iar România riscă să fie prinsă complet nepregătită.

„Germania și Franța nu vor fi atacate de Rusia, pentru că Rusia va face, dacă va face vreodată un nou salt, după această pace temporară sau armistițiu, care nici măcar acum nu arată un orizont apropiat. Putin, deocamdată, se joacă cum se jucau mâțele mamei lui Ion Creangă cu motoceii, agățați de sobă, cu Trump”, a concluzionat Doru Bușcu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu: ⁠Unde ați fost, Ciucu și Bolojan, când PNL „lingea clanțe” la Cotroceni?
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
„Nebunia progresează”. Moment de neputință la Kremlin: Putin a fost pus în dificultate în fața ofițerilor săi
Mediafax
Un important lider european își taie salariul la jumătate
Click
Horoscop luni, 25 mai. Leii au parte de experiențe noi, iar Vărsătorii își asumă riscuri
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Drumul Expres Galați – Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Diplomatul care a apărat România încă de pe băncile facultății: „Recunoașteți că n-ați auzit niciodată de Banat, până când nu l-a inventat Iorga?”