Prima pagină » Economic » Numărul investitorilor individuali pe piața de CAPITAL a crescut de peste patru ori în ultimii cinci ani. Care sunt pașii pentru a investi la BVB

Numărul investitorilor individuali pe piața de CAPITAL a crescut de peste patru ori în ultimii cinci ani. Care sunt pașii pentru a investi la BVB

Numărul investitorilor individuali pe piața de CAPITAL a crescut de peste patru ori în ultimii cinci ani. Care sunt pașii pentru a investi la BVB

Apetitul românilor pentru investiții pe piața de capital este în creștere, potrivit datelor oficiale care arată că numărul lor era de peste patru ori mai mare la finalul anului trecut, față de sfârșitul lui 2019. Creșterea vine pe fondul majorării veniturilor și a gradului de educație financiară, dar și ca urmare  a diversificării ofertelor și a listării unui număr în creștere de companii.

Puțin peste 50.000 de persoane, fizice și juridice, se încadrau, la finalul anului 2019, în categoria de investitori de retail, adică acei investitori individuali, nu cei profesionali, cum sunt, de exemplu, fondurile de investiții. De atunci și până în decembrie 2024, numărul lor a crescut de peste patru ori, conform datelor centralizate de Fondul de Compensare a Investitorilor. În ceea ce privește portofoliul, cifrele disponibile online arată o crește de peste 3 ori și jumătate în decurs de trei ani.

Datele de la finalul anului trecut oferă o imagine de ansamblu privind evoluția numărului de investitori, portofoliile de instrumente financiare, investiția compensabilă și situația plasamentelor financiare.

Astfel, potrivit legii, investitorul este orice persoană, fizică sau juridică, care a încredințat fonduri bănești sau instrumente financiare unui intermediar – societate de servicii de investiții financiare sau instituție de credit – în scopul prestării de servicii de investiții sau unei societăți de administrare a investițiilor în scopul administrării de portofolii individuale de investiții.

Fondul de Compensare a Investitorilor este o persoană juridica de drept public, cu statut propriu aprobat de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), înființat pentru a proteja investitorii în cazul falimentului unei firme, care ar duce la incapacitatea acesteia de a returna investitorilor valorile mobiliare sau fondurile bănești. Plafonul maxim de compensare este de 20.000 euro/investitor.

Evoluția portofoliilor

Sursa: Fondul de Compensare a Investitorilor

Mai aplicat, în decembrie 2019 erau 53.550 de investitori de retail, iar în decembrie 2024, numărul lor a crescut la 226.057, potrivit celor mai recente statistici publicate de Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI).

Numai în cursul anului trecut, numărul lor a crescut cu aproape 47.500, iar creșterea în ultimul trimestru a fost de peste 11.000, respectiv 5,19%.

Conform raportărilor agregate de specialiștii FCI, 44.293 (19,59%) din numărul total de investitori dețin doar titluri emise de statul român prin Ministerul Finanțelor, cea mai sigură investiție, în creștere cu 7,3% față de sfârșitul trimestrului anterior, când s-a înregistrat un număr de 41.275 investitori.

În cazul investitorilor compensabili integral, numărul lor a înregistrat o creștere de 5,04%. Numărul investitorilor compensabili în limita plafonului a crescut cu 5,64% și numărul investitorilor necompensabili a crescut cu 0,67% comparativ cu trimestrul anterior.

Clasificarea investitorilor este dominată de investitorii compensabili integral, care reprezintă 68,97% din numărul total raportat la 31 decembrie 2024. Dintre aceștia, 78,13% apelează la societățile de servicii de investiții financiare.

Categoria investitorilor eligibili pentru compensare, cu portofolii mai mici decât plafonul de 20.000 euro, este cea mai numeroasă, înregistrând la sfârșitul trimestrului IV al anului 2024 o creștere de 5,04% și atingând astfel un număr de 155.920 investitori.

La sfârșitul anului 2024, portofoliu total al celor peste 226.000 de investitori era de 349.182,60 milioane de lei, potrivit datelor FIC. Defalcat, portofoliul mediu pe investitor compensabil integral a ajuns la 3.929,64 euro.

Creșterea este semnificativă, de aproximativ 3,5 ori, față de decembrie 2021, cel mai vechi raport disponibil online. La acea dată, portofoliu total era de 98.366,06 milioane de lei, iar portofoliu mediu pe investitor compensabil integral era ușor mai mic, de 3.857,96 euro.

Ghidul investitorului la BVB

Cei care vor să investească pe piața de capital din România pot să o facă doar printr-un broker autorizat și lista lor se găsește site-ul Bursei de Valori Bucureștii.

Devino investitor la bursă. Este simplu ca «vând» sau «cumpăr»” – este îndemnul oficialilor BVB, în secțiunea dedicată noilor veniți pe piața de capital

Pe scurt, pentru a investi la bursă, este nevoie să îți deschizi un cont de tranzacționare la unul dintre brokerii autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București.

Primul pas este să îți alegi un broker din lista cu 24 de brokeri autorizați publicată de BVB.

Apoi îți deschizi un cont de tranzacționare și poți cumpăra sau vinde acțiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori București.

Pe site-ul BVB sunt detaliate noțiunile de bază despre economisire, plasarea banilor și tipurile de instrumente, implicit categoriile de risc, din care poți alege.

În secțiunea BVB Research sunt disponibile numeroase cursuri pentru o mai bună cunoaștere a mecanismelor de funcționare a pieței de capital și poate fi accesată și o platformă de tranzacționare fără bani reali.


CITEȘTE ȘI:

Hidroelectrica a încheiat 2024 cu un PROFIT net de 4,12 miliarde de lei. Care e valoarea dividendului propus pentru fiecare acțiune

Transgaz vrea să le dea acţionarilor DIVIDENDE de 203,45 milioane lei din profitul realizat anul trecut

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august